• Inițiative legislative
  • Întrebări și interpelări
  • Moțiuni
  • Luări de cuvânt în plen
  • Comisii

    • Comisia pentru Mediu – Președinte

      Pe lângă activitatea zilnică de coordonare a comisiei, ce include dezbaterea propunerilor legislative ce ne-au fost repartizate la aviz
      sau la raport dar și preluarea și soluționarea sesizărilor primite, am inițiat o serie de acțiuni conexe pe teme de mediu, precum:

      •  Organizarea și conducerea de evenimente și dezbateri la Parlament, acoperind o paletă amplă de domenii conexe Mediului (păduri, arii protejate, deșeuri, economie circulară, încălzire globală, urși, calitatea aerului etc.)
      • Inițierea unei anchete parlamentare având ca temă managementul deșeurilor în România
      • Reprezentarea României la Reuniunea Interparlamentară a Președinților Comisiilor pentru Mediu, în Malta
      • Organizarea unor grupuri de lucru având ca scop îmbunatățirea cadrului legislativ din domeniul Mediului (mirosuri și calitatea aerului, activități montane, nivologie etc.)
    • Comisia pentru Afaceri Europene – raportor pe probleme de Mediu,Energie, Transport, Sport

      Ca membru al acestei comisii, am contribuit la formularea punctelor de vedere, a avizelor și rapoartelor pe subiectele ce mi-au fost
      repartizate. În plus, am participat la evenimentele de pe agenda comisiei, având intervenții și luări de cuvânt pe probleme ce privesc:

      • Viitorul nostru în UE în epoca post-Brexit (în cadrul întâlnirilor cu Reprezentanța Comisiei Europene)
      • Perspectivele aderării la zona EURO (în cadrul dezbaterilor organizate la Parlament)
      • Mediu, încălzire globală și finanțări pentru abordări inovative în agricultură (în cadrul întâlnirilor de la Bruxelles cu directorul general adjunct al DG AGRI, Mihail Dumitru)
  • Declarații

    • Am luat atitudine public:
      • Împotriva îmblânzirii sancțiunilor din Codul Silvic și a slăbirii luptei împotriva tăierilor ilegale
      • Împotriva atacului legislativ asupra ariilor protejate
      • Semnal de alarmă cu privire la situația dezastruoasă a managementului deșeurilor
      • Analiză privind situația urșilor
      • Apel la toleranță, la echilibru și la luptă împotriva extremismului, cu ocazia dezbaterilor la propunerea privind 15 martie – zi a comunității maghiare
      • Analize și susținerea proiectelor de infrastructură ale Brașovului – Aeroportul și Spitalul
      • Situația reală a absorbţiei fondurilor europene 2014-2016
      • Dezvoltările imobiliare de pe dealurile din Brașov
      • Poluarea aerului și transportul public urban din Brașov
  • Interpelări

    • Am trimis solicitări către autorități cu privire la:
      • Situația gropilor de gunoi – groapa din vârf de munte de la Mestecăniș, incendiile de la gropile de gunoi de la Brașov și Măldărești
      • Măsuri urgente privind dezastrul ecologic de la Pata-Rât
      • Situația dezastruoasă a Castelului Brukenthal din Sâmbăta de Jos
      • Calitatea aerului și disconfortul olfactiv
      • Evaluarea federațiilor sportive naţionale
      • Situația cozilor de la serviciile de înmatriculări, permise de conducere și pașapoarte
  • Birou Parlamentar

    • Deschidere birou

      Am deschis biroul parlamentar din Brașov la începutul lunii mai 2017,împreună cu colegul deputat Tudor Benga. La 1 august 2017 am inaugurat, în aceeași formulă colaborativă, noul birou parlamentar, situat în 15 Noiembrie nr. 1, ap. 9-10.

    • Audiențe, evenimente, vizite în teritoriu

      Din mai, de la lansarea cabinetului și până acum, v-am primit în audiență pe toți cei care v-ați arătat interesați de o discuție față în față.
      Dintre problemele ce mi-au fost comunicate, spre informare și spre rezolvare, am preluat un număr de peste 20 de subiecte de interes local sau național, din diverse domenii: arii protejate, deșeuri, drepturi de autor, regimul proprietății, abuzuri, organizații civice. Soluțiile oferite au constat, după caz, în sesizarea autorităților de drept sau a comisiilor parlamentare competente.
      Pe lângă această activitate, am organizat periodic întâlniri cu cetățenii și mese rotunde pe teme privind activitatea parlamentară și proiectele de interes local, evenimente organizate atât în Municipiul Brașov cât și în județ – Făgăraș, Victoria, Râșnov

  • Deșeuri

    • Ancheta parlamentară

      La inițiativa mea și cu votul plenului Senatului, a demarat ancheta parlamentară privind managementul deșeurilor în România, desfășurată de Comisia pentru Mediu a Senatului. Ancheta, ce are ca termen finalul lunii februarie 2018, are ca scop analiza problemelor ce țin de închiderea gropilor neconforme (capitol de infringement), de impactul asupra mediului pe care îl produc anumite depozite declarate conforme, de problemele cu care ne confruntăm în implementarea sistemelor de colectare selectivă și în atingerea țintelor de reciclare, dar și identificarea unor exemple de bune practici și a soluțiilor aplicabile în acest domeniu.
      Parte a acestei anchete, am efectuat vizite în teritoriu (Cluj, Maramureș, Bistrița, Suceava, Brașov, Ilfov, Buzău, Vâlcea). Pe lângă documentarea ce va sta la baza raportului anchetei, aceste vizite au identificat probleme majore de mediu ce au necesitat o reacție promptă, exemple în acest sens fiind scrisoarea comuna a comisiei adresată Primului-Ministru pentru soluționarea dezastrului ecologic de la Pata-Rât sau problemele cu diferențele de cantități dintre deșeurile ajunse la depozit și cantitățile previzionate statistic, în cazul unor localități din județul Brașov

    • Mestecăniș

      Am preluat sesizările și motivele de îngrijorare ale localnicilor cu privire la perspectiva deschiderii “gropii de gunoi din vârful muntelui”, de la Mestecăniș. Am făcut două deplasări în zonă, am trimis interpelări, am discutat cu autoritățile locale și județene. Din păcate, când în fața unor riscuri de mediu reale și greu de ignorat autoritățile răspund cu documente și cu semnături, asumându-și responsabilitatea, singura cale rămasă comunității în cauză este de a merge în instanță. Ca măsura de prevenire și de intervenție rapidă în caz de dezastru, am cerut monitorizarea continuă atât a tratării levigatului cât și a emisiilor de gaze în atmosferă.  

    • Harta deșeurilor din județul Brașov

      Acest proiect a pornit la inițiativa și sub coordonarea colegului Ovidiu Paraschivescu și a constat în identificarea zonelor poluate cu deversări ilegale de deșeuri și în soluționarea acestor probleme prin apelul la autoritățile din domeniu. În acest fel am reușit curățarea a 8 zone poluate – Codlea, Săcele, Râșnov, Cristian, Vulcan, Cața, Dumbrăvița, Șinca Nouă, pentru alte 2 zone fiind demarat procesul – Brașov, Bod, Șercaia. Parte din acest demers, am demarat și o campanie de identificare și de raportare a gunoiului depozitat ilegal, în stradă, de către comercianți, în centrul istoric al Brașovului.

  • Păduri

    • Inspectorulpadurii.ro.

      Am luat atitudine în apărarea site-ului inspectorulpadurii.ro și a societății civile atunci când Ministrul Apelor și Pădurilor a oprit instrumentele online de verificare a tăierilor ilegale și a acuzat ONG-urile de dezinformare. Realitatea arată că, după 1 an de guvernare PSD-ALDE, avem un Cod Silvic mai blând cu hoții de lemn și instrumente mai puține de a lupta împotriva tăierilor ilegale. În acest context, voi continua interpelările și întrebările adresate Ministerului Apelor și Pădurilor până când promisiunile făcute public (de a înlocui vechiul sistem cu unul noi și mai performant până în prima parte a lui 2019) vor deveni realitate.

    • Pădurile virgine

      Am susținut în dialogul cu Ministerul Apelor și Pădurilor inițiativa celor de la Greenpeace România, de identificare a potențialelor păduri virgine prin metode științifice și prin prelucrare de informații satelitare. Raportul lor ar trebui sa fie punctul de plecare pentru analiza și desemnarea suprafețelor de păduri virgine, capitol cu care România încă se mai poate mândri, dar pentru a căror protejare trebuie acționat urgent – mai ales în urma măsurilor recente luate de către Ministerul Apelor și Pădurilor, de accesibilizare a fondului forestier național.
      Totodată, am susținut necesitatea alocării de fonduri europene pentru protejarea pădurilor virgine, cu ocazia Reuniunii Președinților Comisiilor pentru Mediu din parlamentele statelor membre ale Uniunii Europene (desfășurată la Malta).

  • Urși

    • Dezbatere

      Problema urșilor stârnește numeroase discuții și multă emoție, an de an. Pentru a înțelege mai bine situația actuală, cauzele ei dar și soluțiile pe care le avem la îndemână, am organizat o dezbatere la Senat, care a reunit la aceeași masă toți actorii relevanți din domeniu – reprezentanții Ministerului Mediului, gestionari de fonduri de vânătoare, asociații de vânători, ONG-uri cu expertiză în protejarea speciilor și în biodiversitate ș.a. Pe lângă discuțiile despre suprapopulare, despre restrângerea arealului, despre hrănirea artificială, despre dificultățile privind recolarea, despre nefolosirea de către România a fondurilor europene disponibile pentru acest domeniu, despre cotele aprobate de Minister, am obținut două concluzii importante, asumate de către reprezentanții Ministerului Mediului: că vom avea, până la finalul lui 2017, un prim draft de strategie națională de gestionare a speciei urs și că până la finalul lui ianuarie 2018 va fi depus un proiect de finanțare a primului recensământ național al speciei, ce va folosi metode ADN.

  • Activități montane

    • Legislație

Ca urmare a tragediei din Retezat, soldată cu moartea celor doi copii alpiniști, am organizat două dezbateri având ca subiect cadrul legislativ în domeniu și aspectele care pot fi îmbunătățite, întrunind reprezentanți ai Salvamontului, ai Jandarmeriei Montane, ai asociațiilor ce certifică ghizi montani în România, ai Clubului Alpin Român, ai ghizilor certificați și care oferă servicii în domeniu, ai Federației Romane de Alpinism și Escalada ș.a. Ca urmare a acestor discuții a rezultat un grup de lucru, ce are ca scop îmbunătățirea cadrului de certificare a ghizilor în România și a legislației în domeniu.

    • Prevenție – nivologie

      Parte a demersurilor de îmbunătățire a siguranței pe munte, din dezbaterile organizate la Senat a reieșit și nevoia îmbogățirii metodelor de prevenție. Dat fiind că un rol important în procesul de prevenție îl au buletinele nivologice, cele care determină riscul de avalanșă, și dat fiind faptul că documentarea (și, deci, relevanța/aplicabilitatea lor) era restrânsă până anul acesta la un număr de 5 stații (evaluări doar pentru masivele Bucegi și Făgăraș), am inițiat un demers de extindere la 12 stații, cu sprijinul și colaborarea Administrației Naționale de Meteorologie, demers concretizat prin HG 780 / 26.10.2017.

  • Legea Mirosurilor

    • Pornită de la sesizările primite din mai multe zone ale țării, necesitatea unei legi care sa adreseze problema disconfortului olfactiv a fost confirmată de către autoritățile de mediu. Prin urmare, am organizat o serie de dezbateri la Parlament, soldate cu alcătuirea unui grup de lucru la nivelul Ministerului Mediului și al comisiilor pentru mediu ale Senatului și Camerei Deputaților. Rezultatul este propunerea de lege depusă la Senat, care beneficiază de suportul Ministerului și al unei liste ample, transpartidice, de parlamentari.
      Fiind o primă inițiativă USR legată de mediu, doresc să le mulțumesc pentru implicare și pentru susținere tuturor colegilor din clusterul “USR pentru mediu” și în special deputatului USR Cornel Zainea, consilierilor Andrei Birlea, George Ciornei și Cătălina Popescu, precum și doamnei Rodica Militaru, adevărat catalizator al proiectului, a cărei cercetare a fost punctul de plecare și care ulterior a fost sursa noastră constanta de energie și de inspirație.
  • “USR pentru mediu”

În 2017, USR a fost partidul parlamentar cel mai vocal și mai activ pe probleme de mediu. Acest lucru nu ar fi fost posibil fără aportul tuturor membrilor Clusterului de Mediu al USR – grup din care fac parte parlamentari, consilieri, membri și simpatizanți USR preocupați de problemele din domeniul mediului.
Finalul de an a adus lansarea proiectului “USR pentru mediu”, platforma de comunicare online a Clusterului de Mediu. Va așteptăm pe Facebook cu știri, cu discuții și cu răspunsuri la întrebări.

  • Aeroport

    • Investiția privind Aeroportul Internațional Brașov este una asumata de către autoritățile locale, nefiind eligibilă pentru finanțare prin fonduri structurale. În acest context, am susținut urgentarea demersurilor și am participat, alături de ceilalți parlamentari de Brașov, la evenimentele organizate de Consiliul Județean Brașov în scopul susținerii proiectului și a includerii acestuia în master-planul de transport al României.
      În paralel, am inițiat demersul la Ministerul Apelor și Pădurilor de soluționare a amenajărilor hidrografice (protecție împotriva inundațiilor și colectare a apelor pluviale), singurele lucrări ce nu cad în sarcina Consiliului Județean Brașov, fiind responsabilitatea Ministerului. Am primit promisiunea de la ultimii doi miniștri ca, de îndată ce aspectele formale vor fi soluționate intre cele doua instituții, Ministerul va aloca sumele necesare și va realiza lucrările.
  • Noul Spital al Brașovului

    • Sunt printre susținătorii acestui proiect, după care Brașovul așteaptă încă din anii 1970 – un spital modern, interdisciplinar, cu toate specializările într-un singur loc. Am colaborat cu Asociația Noul Spital al Brașovului, am fost printre co-inițiatorii proiectului de lege, am dus argumentele lor în Parlament. Atunci când proiectul părea ca intră într-un impas la prima prezentare în plen, am fost vocea care a adus argumente obiective și a cerut sprijin. I-am invitat apoi la comisie pe doi dintre membrii fondatori ai Asociației (Dan Grigorescu și Dumitru Prunariu), am susținut proiectul de la tribuna Senatului la revenirea în plen, care a trecut cu majoritate de voturi, însă cu un amendament “otrăvit” propus de senatorul Florin Orțan – acela de a transforma proiectul spitalului într-unul de “spital regional”. Aceasta schimbare, aparent benefică, trece inițiativa în mâinile Ministerului Sănătății, blochează opțiunile pe care autoritățile locale le aveau pentru finanțarea proiectului și duce totul într-un univers de timp nedefinit, aflat la cheremul PSD și al ministrului Bodog. Am susținut și repet, NU era nevoie de acest amendament, care doar încurcă lucrurile, Ministerul Sănătății putea să se implice în acest proiect și fără această chichiță legislativă.
      Voi continua sa monitorizez evoluția acestui proiect, păcat de turnura luata în momentul votului din Parlament.
  • Urbanism civic

    • Anul 2017 a venit cu un asalt imobiliar îndreptat asupra dealurilor verzi din Scheii Brașovului. Proiecte care nu țin cont de conservarea specificului zonei, de sub-dimensionarea străzilor și a rețelelor edilitare.
      Pornită în urma unor sesizări primite la cabinetul parlamentar, campania de informare și de strângere de semnături împotriva transformării dealurilor verzi în sute de apartamente a adunat mii de susținători. Dezbaterile publice pe care le-am organizat și argumentele obiective înaintate autorităților au dus la blocarea avântului dezvoltatorilor, punând întregul proces pe direcția normală – cea a dialogului, în care vocea comunității are un cuvânt greu de spus.
      În continuare, Brașovul are nevoie de regândirea strategiei de dezvoltare și un prim pas în direcția aceasta este actualizarea Planului Urbanistic General, pe baza unor studii extensive și a unor consultări publice reale. Și mai are nevoie de o societate civilă puternică și informată, care să învețe sa folosească mecanismele democratice de participare la luarea deciziilor pe care le are la dispoziție. Ca reprezentant ales al societății, voi continua sa mediez acest proces.
  • Campanie împotriva statului la coadă

    • Statul la coadă ne consumă bucăți importante din viață. Dincolo de costul aferent acestui timp pierdut de fiecare dintre noi, cozile întrețin un sistem corupt și o administrație ineficientă.
      Am luat atitudine în mod public împotriva situației existente la Serviciul de Pașapoarte, Permise de conducere și Înmatriculări din Brașov, subiect al unei corespondente cu Instituția Prefectului. A fost punctul de pornire pentru un proiect ce se va extinde anul următor și care face parte din inițiativa USR și RO100 – “Comisia de tăiat hârtii 2”, proiect care își propune să eficientizeze serviciile publice și să reducă drastic timpul și banii pe care îi pierdem stând la cozi. Proiectul este deschis tuturor celor ce doresc să se implice.
  • Mediu

    • Deșeuri

      Activitatea în domeniul deșeurilor desfășurată la nivel parlamentar a avut și o componenta locală, materializată prin proiectele desfășurate împreună cu USR Brașov: proiectul Harta Deșeurilor din Județul Brașov, proiectul privind trasabilitatea deșeurilor din județ, demersurile în legătură cu închiderea gropilor neconforme

    • Ariile protejate

      În aceasta privință am organizat întâlniri cu custozi de arii protejate din județ, în care mi-au fost semnalate probleme legate de limite, de suprafețe și de lipsa finanțărilor pentru activitățile de management. Toate aceste probleme le-am preluat în discuțiile avute cu Ministerul Mediului și cu ANANP, primind promisiunea rezolvării lor.
      În plus, pornind de la problemele semnalate și identificate cu ocazia vizitei pe teren, la “Poiana Narciselor”, unde sunt necesare măsuri de intervenție pentru a asigura protecția narciselor, am trimis o interpelare Ministerului Mediului și ANANP pentru a lua măsurile necesare.

    • “Tăierile de păduri” de pe Tâmpa

      Pornind de la sesizările primite în primăvară, am organizat o dezbatere publică la care a fost invitat rangerul rezervației Tâmpa, care a lămurit atât aspectele legale cât și cele procedurale cu privire la scoaterea arborilor căzuți în urma unei doborâturi de vânt, clarificând astfel suspiciunile prezente în spațiul online

    • Calitatea aerului

      În urma incendiului de la depozitul de gunoi din Brașov am solicitat autorităților de mediu și ISU rapoartele și analizele privind intervenția și impactul incidentului asupra calității aerului din Brașov. Auto-aprinderea unei gropi ecologice nu ar trebui să se întâmple, dat fiind că operarea lor ar trebui să includă un mecanism de captare și de tratare a gazului rezultat în urma descompunerii deșeurilor. Este un subiect pe care îl vom ține sub monitorizare, solicitând autorităților de mediu efectuarea de măsurători în acest sens.

  • Transparență primării

    • Împreună cu colegii din USR Brașov, am demarat un proiect de evaluare și monitorizare a gradului de transparență online a primăriilor din județul Brașov, din perspectiva setului de date obligatorii a fi publicate, prin lege. Rezultatul a fost alarmant, doar 4 din 58 de primării îndeplinind criteriile legale minimale de transparență, în vreme ce 88% nu aveau actualizate declarațiile de avere și de interese ale aleșilor și 57% nu aveau publicat bugetul pe 2017. Am transmis aceste informații Instituției Prefectului și vom continua în 2018 proiectul, cu faza a doua a acestui demers.
  • Transport urban ecologic

    • În perspectiva achiziționării de către Primăria Brașov a unui parc auto nou, format din 100 de autobuze diesel luate pe credit, am participat la ședința de Consiliu Local și am expus argumentele pentru care această achiziție nu este oportună, argumente ce țineau atât de aspecte economice (nu se justifică împrumutul, câtă vreme există un proiect cu finanțare europeană pentru autobuze hibrid și troleibuze) cât și de mediu (motoarele diesel sunt mai poluante în realitate decât apar în norme, marile orașe au pus în aplicare planuri de renunțare la motoarele diesel, Brașovul are deja o problemă cu infringementul pe calitatea aerului). Alături de colegii din USR Brașov, vom continua să milităm pentru un transport modern și prietenos cu mediul înconjurător.
  • Castelul Brukenthal

    • Situația Castelului Brukenthal din Sâmbăta de Jos, monument istoric de clasa A, a ajuns sa fie critică, acoperișul prăbușindu-se pe mai mult de jumătate din suprafață, distrugând sau punând în pericol elemente interioare de mare valoare istorică precum șemineul baroc sau fresca din secolul 18. Am susținut campania de strângere de semnături inițiată de colegii din USR Făgăraș, am fost la fața locului pentru documentare, am trimis interpelări atât la Ministerul Apelor și Pădurilor (castelul aflându-se în proprietatea Romsilva) cât și la Ministerul Culturii, solicitând luarea de măsuri urgente pentru conservarea, reabilitarea și repunerea acestui monument în circuitul turistic.
  • Extindere

    • Alături de colegii din Biroul Politic al USR Brașov, am coordonat procesul de extindere în județ. Suntem mândri că USR a ajuns în prezent la 4 filiale – Brașov, Făgăraș, Râșnov și Codlea – acest număr urmând a crește în viitorul apropiat.
  • Academia USR

    • În aceasta toamnă am lansat proiectul Academia USR, cuprinzând o serie de evenimente (traininguri, workshopuri) destinate atât membrilor cât și simpatizanților USR, acoperind o gamă largă de subiecte, precum: comunicare, marketing politic și social media, spirit și tradiții rurale, leadership. Acest proiect va continua și în 2018.
  • Grupuri de lucru

    • Împreună cu colegii din USR Brașov am dezvoltat un sistem de organizare pe proiecte sub forma Grupurilor de Lucru, consolidând echipe în jurul proiectelor filialei – Harta Deșeurilor, Transparenta Primarii, Urbanism Civic ș.a.m.d.
      Toate aceste echipe sunt deschise inputului și implicării tuturor celor ce vor sa contribuie pentru schimbarea în bine a societății și a județului – va așteptăm alături de noi!
  • Legea Sportului

    • Pe parcursul anului 2017 am inițiat contacte cu actori relevanți din domeniu – COSR, MTS, președinți de federații sportive, conducători de cluburi, sportivi, celebrități. Parte din procesul de documentare, am solicitat și am obținut de la MTS date financiare și de rezultat privind activitatea federațiilor sportive în ultimii 10 ani. În 2018 urmează sa lansez raportul de analiza privind “Situația Sportului Românesc”, împreună cu un set de principii și de propuneri care sa stea la baza unei reforme reale în sportul romanesc – atât cel de performanță, cât, mai ales, cel de masa.
  • Lupta pe Legile Justiției

    • Luna decembrie a fost una de foc, chiar înainte de vacanța parlamentară intrând la vot cele trei legi care modifica sistemul judiciar (303, 304 și 317).
      Alături de toți colegii senatori, am dus această luptă inegală până la capăt, susținând amendamente, înghițind injuriile, grobianismul și violența adversarilor politici, preluând argumentele străzii și ale asociațiilor profesionale din domeniu și proiectându-le pe un ecran improvizat, în plenul Senatului, fiind astfel ceea ce am promis că vom fi – vocea în Parlament a celor care ne-au votat.
      Activitatea noastră nu a rămas fără ecou, fiind subiectul unui reportaj în politico.eu