“Va acuz”

Cu foarte putine exceptii, nu citesc bloguri. Cu toate ca am blog, nu “dau din coate” in “blogosfera”. Totusi, accidental, imi ajung prin preajma analizorului vizual articole si atitudini blogate apartinand unor persoane (mai mult sau mai putin) celebre.

Astazi am primit un astfel de articol, semnat Serban Huidu, de la bunul prieten si partener “intru munte si frumos”, pe numele sau Vali Penes. L-am citit si m-a apucat greata – cauze mixte, detaliez. Inainte insa, linkul: http://www.serbanhuidu.ro/2009/va-acuz-de-m-am-saturat-de-romania/

Huidu

Huidu mi-a placut la inceput. A fost un pionier al misto-ului pertinent si al amendarii penibilului mediatizat. M-a amuzat de fiecare data cand, accidental (eu nefiind un consumator frecvent de emisiuni TV), am urmarit “Cronica carcotasilor”. Dar, ca orice “hit”, atat emisiunea cat si imaginea prezentatorilor, treptat, s-a prafuit si a inceput sa intre in declin. Poate ca a contribuit la acest fapt si ascensiunea concurentei – cuplul “Buzdugan&Morar” (aparut initial in varianta radio, transpusi ulterior in diverse forme si pe TV) sau Mircea Badea (cu luarile sale nocturne de pozitie, pe subiecte similare, dar intr-o alta atitudine/abordare).

Pe Huidu l-am vazut apoi, in cateva ocazii, “live”. Mi s-a parut plin de el, de umorul si de amorul propriu. Dar poate doar mi s-a parut…

Acum il regasesc revoltat si “satul de Romania”. Chiar asa, Serbane? Te-ai saturat? Pesemne ca asta va duce automat la o reorientare profesionala, de vreme ce painea (alba) pe care ai mancat-o in toti acesti ani ti-a fost livrata (indirect) tocmai de catre cei catre care intinzi acum degetul si de care acum esti satul. Atitudinea aceasta de revolta si lehamite parca nu te caracterizeaza, nu merge cu misto-ul cu care ne-ai obisnuit. Lasa-i-o lui Badea, ca si-a inregistrat-o la OSIM, sau Raduleascai, pretext folosit la momentul potrivit si tu exploateaza in continuare defectele si mizeria din jur asa cum stii mai bine – crescand artificial ratingul cu dansatoare de pupitru si etalandu-ti talentele de vedeta in orice ocazie. De propus, oricum nu propui nimic.

Romania

Si totusi… insiruirea de motive este pertinenta – le stim cu totii, ne fac rau (/scarba/dezgust/dorinta de a pleca) tuturor posesorilor de materie cenusie si creier mai putin neted… si de bun simt. Suntem o clasa (aparent minoritara, daca e sa ne uitam la audientele TV si la rezultatele electorale) frustrata, tacuta, mereu nemultumita – asemanatoare, prin prisma atitudinii, mosnegilor care bombane sau vocifereaza prin autobuze dar care tac chitic de cate ori vad cate un tigan furand din geanta persoanei de langa. Asa suntem, nu stim sa ne impunem, nu stim sa luptam, ne ascundem cu neputinta noastra si mai vociferam in baie sau pe la colturi.

(pauza – bancul cu Iepurasul) Cica era duminica. Zi de meci. Finala campionatului in padure, toti microbistii freamata. Iepurasul se trezeste de dimineata, isi pune tricoul echipei favorite pe sub geaca de blugi si pleaca la Bufetul din Poienita sa se aprovizioneze cu bere pentru meci. Cand ajunge – coada de 1 km! “Vaai, ce ma fac? Ia sa incerc, micut cum sunt, sa ma furisez in fata”. Isi da urechile pe spate, se strecoara in fata Elefantului cand aude din spate vocea Ursului: “Ba, Iepurasule! Ce cauti tu in fata?”. Umilit si cu coada intre picioare trece la coada. Intr-un tarziu ii vine randul, isi ia berile, merge acasa, se aseaza cu halba in fotoliu si da drumul la televizor – meciul tocmai se termina, echipa favorita pierduse. Ramane fara glas in fotoliu, bea bere dupa bere, cu privirea pierduta. Vine noaptea, iepurasul termina ultima bere – tot in fotoliu, cu privirea in acelasi punct si una dintre urechi pleostita. Casca, se ridica cu greu, se indreapta spre pat, in drum intalneste cu privirea oglinda. Ridica privirea, ia o postura dreapta si zice: “cum adica, ba Ursule, ce caut eu in fata?” (/pauza)

Cam asa si cu noi.

Nu stiu daca una dintre e cauze este asta, insa imi amintesc de jocurile din copilarie, in particular de “Singur pe singur”. Era o varianta a jocului “Victorie” (fotbal la o singura poarta/un singur portar, in rest jucatori sau echipe care incearca sa ii dea gol) pentru cazul in care se adunau mai mult de 3 jucatori, mult mai gustata decat varianta pe echipe. Cam asa vad Romania la ora actuala. Am crescut si suntem intr-un joc “Singur pe singur”, in care pe (aproape) nimeni nu intereseaza daca “da la gioale” sau face hent, cata vreme nu vede arbitrul si golul este validat.

“Aproape”

Am folosit termenul acesta pentru ca am observat si persoane demne de respect, persoane care nu se complac, persoane care schimba ceva. Marius Tuca este unul dintre ei. Fost “milionar din miez de noapte”, omul chiar pune umarul. Se foloseste de armele pe care orice formator de opinie le are si face ceva, fie ca este vorba de mediatizari puternice si de fatada (campania cu “…citeste!”) sau de initiative proprii, discrete (eforturile de a promova schiul). Chapeaux, domnule Tuca!

In categoria asta intra toti “ciudatii” care se opresc la culoarea galbena a semaforului in loc sa accelereze sau stau in coloana in loc sa depaseasca pe linia de tramvai, “fraierii” care mai spun “multumesc” dupa ce sunt serviti la magazin, “desuetii” care folosesc batista si normele de igiena in general, “carnatii” care stau la coada fara a se baga in fata, “retarzii” care cedeaza locul sau prioritatea altora mai in nevoie sau mai grabiti, toti acei oameni care refuza sa speculeze defectele lumii in care traim, pastrandu-si verticalitatea si educatia. Respectand si promovand valori. O fi “singur pe singur” si o fi simplu sa te folosesti de defecte pentru a obtine avantaje, dar in propria lume regulile si le dicteaza fiecare. Stiu ca nu pot salva lumea (am renuntat la asta, pe la 23 de ani), dar imi pot salva lumea mea. Si, poate, a celor din imediata apropiere.

Tags: DePeNet, ZiDeZi