1

Episodul 3. Metodiștii și puriștii. Povestea Voastră

Posted by Allen on Sep 26, 2012 in JurnalDeTată

Din episodul anterior: veți fi părinți, iar primele trei luni, cele mai delicate, sunt pe cale să se sfârșească cu bine.

Înainte de a trece mai departe, vreau să discut despre un lucru cu care veți începe să vă confruntați chiar din momentul în care decideți să faceți publică Marea Veste. Este vorba despre un război în care veți fi aruncați fără voie si fără de știre. Este vorba despre războiul dintre metodiști si puriști.

Să explic: începe cu rudele “avizate”, care vor avea grijă să te introducă în sarabanda băbismelor panicarde și va continua, cvasi-constant, cu fiecare “auăleeeeu…”, urmat de tot felul de sfaturi – “fă aia, nu face aia” – și de descrierea unor teorii care să susțină sfaturile. Un fel de “cercetătorii britanici au facut un studiu…”. La început ciulești urechea, încerci să bagi la cap tot, în amănunt, ajungi apoi să notezi. De la un punct însă teoriile încep să se bată cap în cap, moment în care realizezi existența conflictului mai sus menționat. Conflict? Război în toată regula, dacă este să ne luăm după vehemența cu care sunt susținute propriile teorii și, mai ales, combătute toate celelalte.

Dar care sunt taberele?
Metodiștii sunt cei care aleg calea academică. Pentru ei există întotdeauna un medicament, un device sau un doctor care rezolvă orice problemă. Cum, vrei să naști natural? Dar ce, ești în Evul Mediu? Cezariană, cum să te chinui?! Neapărat să faci toate vaccinurile, că nu se știe pe unde te vei întâlni cu țânțarul Anofel sau cu musca Țețe. Formele extreme de metodist-carieriste combat alăptatul, recomandă bonele și revenitul la muncă în cel mai scurt timp.
Puriștii sunt cei care fie aleg noile tendințe bio-eco-naturiste, fie căile pur-strămoșești. Pledează pentru nașterea naturală, fie în apă, fie acasă, cu moașă. Contrazic ce spun doctorii, au tot timpul alternative naturiste sau băbești iar argumentul favorit este “da’ ce, pe vremea bunicii…?”. Contestă vaccinurile, sunt inamicii laptelui praf. Formele extremiste vor naște în propria casă, vor căuta haine de bebeluș doar din bumbac spălat în lacrimi de Panda, copiii vor mânca piure de soia iar mamele vor reveni în câmpul muncii doar cu odrasla atârnând în marsupiu.

Partea bună este că nu există doar alb sau negru, ci un curcubeu întreg de culori. Vei întâlni diverse combinații de teorii, fiecare susținând “unicul adevăr” pentru care pledează. Bine, bine, dar pe cine să crezi?
Aici am avut o revelație. Toți au dreptate! De fapt, după milenii de evoluție, concluzia este că nu avem un singur mod, “corect”, de a ne crește copiii. Și asta e fain – îți dă libertatea să îți alegi propriul drum.
Sfatul meu este acesta: ascultați ce vi se spune, cu amuzament și fără prea mult stress, sfătuiți-vă unul cu altul și alegeți în final doar ceea ce se potrivește cu Povestea Voastră. Pentru că în asta constă toată magia și tot secretul unei familii cu adevărat împlinite – să puteți să vă alegeți viața pe care o doriți și să vă introduceți puiul în ea.
Vă place să călătoriți? Cu siguranță veți asculta de cei care nu văd un pericol în a lua bebelușul pe avion din primele luni. Sunteți genul care vede pericole la tot pasul? Probabil că veți dezinfecta toate clanțele, zilnic, și veți înfofoli copilul în bubble-wrap, sa fie protejat.
Fain e că natura ne permite toate acestea. Putem să ne creștem copiii după chipul, asemănarea și convingerile noastre, oricât de aberanți sau de raționali am fi. Bucurați-vă de șansa asta, râdeți de toate aberațiile pe care le veți auzi (altfel o veți lua razna cu paranoia), alegeți și aplicați ce simțiți că vi se potrivește, vouă și copilului.
Un pediatru, la cursul de parenting, ne recomanda să citim o carte despre sarcină și creșterea copilului. “Nu contează care, contează să fie doar una.” Replica asta mi-a rămas în minte și surprinde esența a ceea ce vreau să spun în acest post.

 
3

A doua poveste. Primul trimestru – de la punct la “mingiucă”

Posted by Allen on Sep 16, 2012 in JurnalDeTată

Din episodul anterior. Am aflat că voi fi tată, am primit și confirmarea, totul e clar. Am chiuit, am lăcrimat de bucurie, ne-am îmbrățișat. Ce urmează?

mingiuca

Faza a doua aș numi-o “tu îți dai seama?”. Asta pentru că, pe de o parte, Crina îmi punea, fără să exagerez (prea mult), de o sută de ori pe zi întrebarea asta – “Allen, tu îți dai seama? O să avem un BEBELUȘ!!!” (după care, imediat, tot ea răspundea, de fapt, pentru amândoi: “nu, nu îți dai seama!”). Pe de altă parte însă, instantaneu după ieșirea de la ecograf și chiotul de rigoare, mintea mi-a fost invadată de un noian de gânduri, câte și mai câte, lucru care nu face altceva decât să demonstreze, dacă mai era necesar, dreptatea Crinei: nu îmi (și nu prea NE) dădeam seama.

Câteva exemple din noianul de atunci:
- “oare va fi băiat sau fetiță?”
- “cum va arăta? Cu cine va semăna?”
- “oare vom reuși să ne înțelegem cu el/ea? oare va fi răsfățat/ă?”
- “mai participăm împreună la Naționalele de Mixt Dublu (n.r.: de curling) sau nu vom mai putea?”
- “auăleu… decembrie… 12… și cu 9… hmmm… septembrie… chiar înainte de Europene. E bine, vom merge toți 3 în Turcia!”
- “oare trebuie să ne luăm o mașină mai mare, acum?”
- “oare când va trebui să amenajez mansarda, să aiba copilul propria cameră? Eee, cred ca mai încolo”
- “trebuie să îmi cresc businessul acum, dar trebuie să păstrez mult timp pentru familie. Voi fi mai eficient!”
- “pe cine și când anunțăm?”
… etc.

După cum se vede, o parte mare încă era ocupată de pasiuni (curling) și de muncă.
Vei vedea că, dacă în gândurile legate de voi, ca familie, sentimentele sunt de bucurie (legate de viitoarea materializare si existență împreună cu bebelușul) sau de grijă (legate de viitorul rol de părinte), adică sentimente pozitive și combinate cu nerăbdarea, în restul gândurilor, cele legate de pasiuni sau carieră, sentimentele tind să devină dușmănoase – frică (”auăleu…”), poate chiar groază, respectiv amânare sau negare (”mai vedem…” sau “au mai avut și alții copii, no big deal, nimic nu se schimbă”).

Partea bună este că nimeni nu îți cere să iei acum, brusc și pe loc, decizia referitoare la cum îți vei schimba (sau, mai bine zis, adapta) viața. La spital ți se dă ecografia și fără să îți iei acest angajament. Astfel că mai ai câteva luni (vreo 3, să zicem) pentru a te acomoda și a te convinge.
La modul real, cât și cum se vor produce aceste schimbări va fi strict decizia ta, respectiv a voastră. Daca ții morțiș, probabil că vei putea să lucrezi, în continuare, ca un salahor, tot restul vieții. Sau să ieși seară de seară în cluburi, “cu băieții”. În fond, este strict o problemă de priorități, iar tu ești “The Big, Alpha, Male”, tu faci Soarele să se învârtă. Este bine însă să conștientizezi că orice decizie vei lua, ea va influența atat relația cu partenera ta, cât și ce vei reprezenta pentru copilul tău.

Este bine de știut că nici EA nu prea știe ce se întâmplă și la ce să se aștepte (premiză: este primul copil pentru amândoi). Astfel încât, dintr-o inconștiență echivalentă cu a ta și dintr-o generozitate fără margini, va mai continua, o vreme, să îți alimenteze “filmele” din cap. Probabil îți va spune că toate planurile rămân in picioare, că vacanța pe care o visai, fie ea pe munte sau în deltă (sau vreun “crucial” campionat de curling, în cazul meu), va fi posibilă, eventual in 3. E bine să înțelegi asta și ulterior să nu te agăți de reproșul “dar ai zis că…”, pentru că nu știe ce zice și este, prin urmare, irelevant.

Paranteză. Pentru mine, familia și copiii sunt în centrul sferei de lucruri esențiale pentru viața asta. Un soi de loc geometric în care vreau să îmi fac culcuș, să respir și să râd. Adicătelea sunt un soi de extremist în a renunța la orice, pentru o viață fericită de familie. (mă distrez un pic imaginându-mi gândurile tale: “fraaaateeee, ești sub papuc!” sau “moșule, pesemne ești vreun plicticos pe care nu-l cheamă băieții la bere”. Funny, dar, de fapt, este strict o problemă de opțiune personală). Și chiar și în condițiile astea, nu m-am putut opri singur din a plănui aberații irealizabile.

Ce altceva mai caracterizează aceste prime 3 luni de sarcină?
- EA va începe să doarmă oricât de mult i se va permite. Și este bine să se odihnească, ajut-o dacă îți va sta în putere
- vor apărea grețurile și stările de rău, uneori cu vomă. La astea, nu prea ai multe de făcut, noi am reușit cumva să râdem împreună de ele, spre final. E bine de știut că trec, de obicei, după acest prim trimestru și că, în majoritatea cazurilor, se manifestă dimineața (deși, la noi, au fost seara)
- sunt cele mai riscante luni, din perspectiva evoluției sarcinii. Riscul de pierdere după aceste luni scade exponențial. Prin urmare, adio activități care implică efort fizic susținut sau risc de șocuri/căderi. Pentru noi, adio vacanță la schi, de fapt adio schi de-a binelea, pentru Crina. Mi-a cam dat peste cap strategiile legate de dezvoltarea abilităților încă din perioada intra-uterină.

Ce e distractiv să faceți?
- să găsiți (și sunt destule) resurse de informare despre cum evoluează “punctul” în această perioadă. E fain să descoperi cum un bob de piper are ochi și inimă, cât a mai crescut, când și cum începe să perceapă ce se întâmplă prin jur etc. Și e fain să trăiești momentele respective în doi… și un pic
- să faceți un plan de a anunța rudele/prietenii/facebookul :-) Altfel, riscați să supărați vreo mătușă, care a aflat doar din news feed despre marea veste. Noi am preferat să ținem secret cât mai mult timp, excepție făcând părinții și bunicii
- să începeți să vă imaginați viața în trei. Adică să vă scrieți povestea. Nu există “modul corect de a crește un copil”, iar asta se transpune în toate detaliile de mai apoi: nu există “un mod corect” de a naște, de a spăla copilul, de a-l hrăni ș.a.m.d. Există doar povești, fiecare e liber să își definească filmul propriu și stilul propriu de viață. Și cred că e frumos să începeți de pe acum, pentru ca apoi să tot adăugați elemente poveștii – veți fi pupăcioși, veți fi spartani, veți fi jucăuși, veți fi absenți… cum veți fi, in noua voastră familie? Este un exercițiu de imaginație, care poate fi foarte util și deopotrivă amuzant
- să petreceți (și) mai mult timp împreună. Încearcă să îi fii alături și să îi oferi ajutor, inclusiv sub forma căpșunilor de la non-stop, pentru că ea începe să resimtă transformările și la nivel fizic. Mângâie, ascultă, ajută, alintă – acum e momentul să exersezi sau să înveți verbele astea

Cele 3 luni sunt luni de grijă și de extra-atenție. Dacă trec cu bine, poți să răsufli ușurat și să anunți în gura mare: vei fi TATĂ!

… va urma …

Tags: , ,

 
3

Prima poveste. Începutul.

Posted by Allen on Sep 12, 2012 in JurnalDeTată

Motto: Ți se spune de mic că ești puternic. Că ești bărbat. Și vine o zi în care începi să îți redefinești toate astea.

Test: ce reprezintă imaginea alăturată?

punct

Daca ai răspuns “masca lui Darth Vader”, “un purice cu vată în urechi” sau “o supernovă”, probabil că poveștile ce vor urma nu te vor interesa, deocamdată. Du-te liniștit la bere cu băieții și revino aici când va fi cazul.

Celorlalți va recomand să citiți ceea ce voi scrie ca pe o experiență strict personală, din care simțiți-vă liberi sa extrageți zâmbete sau invățămimte, după pofta și nevoia proprie.

Începem?

Prima poveste: Începutul.
Era 30 decembrie. Eram prin oraș, agitație tipică pre-Revelion. Primesc un mesaj de la Crina: “vino cât poți de repede acasă, nu întreba de ce. Vino”. “Să fi pațit ceva? … Oare nu se simte bine?” – confuz și îngrijorat, conduc în grabă și ajung in 15 minute. Crina îmi deschide, vizibil transfigurată, mă ia de mână și mă duce în casă, unde îmi arata un bețigaș alb-albastru, cu două dungi roșii. Și, după cum ați intuit, nu era vorba despre un joc de Marocco.

Stop-cadru. Fie că v-ați pregătit (cazul nostru) pentru acest moment, fie că v-a “lovit” când nu tocmai vă așteptați, trăirile care te vor năpădi brusc în acele momente sunt imposibil de redat, chiar și pentru cei mai empatici dintre noi. Pentru mine a fost o succesiune de “uraaaaa, ce bucurie!”, “auăleu, ce trebuie să fac de-acum înainte?”, “în sfârșit, tată!”, “vom fi trei! Se va schimba ceva?”. Toate astea înghesuie în aceeași milisecundă, fără vreun răgaz de a căuta răspunsurile aferente.
Și mai e ceva, un sentiment egoist pe care nu il vei recunoaște niciodată, dar care îți va înflori imperceptibil în colțul gurii. Un soi de “yesss” de mascul care și-a imprăștiat sămânța în lume și și-a îndeplinit menirea ancestrală. Bravo ție – bucură-te o secundă, apoi concentrează-te pe EA.

Este bine să realizezi că nu ești singurul bulversat, partenera ta trece prin niște stări similare, la care se adaugă neliniștea transformărilor fizice ce vor urma și a vieții care deja crește în interior. Aveți voie sa plângeți de bucurie, să vă pupați, să dansați. Imediat după, noi am început să forfotim, căutând o modalitate de a confirma vestea. Remember, era 30 decembrie, pe la ora 18, unde să găsești un ecograf? Și cum să așteptăm până după Rev?
Cu noroc și ajutor dinspre prieteni am ajuns la Regina Maria, am facut cunoștință cu doamna doctor Mușetescu (care ne-a fost călăuză bună până la capăt) și am primit confirmarea, sub forma unui punct.
Ce mai știu de atunci este că, ieșind pe poarta spitalului, am chiuit amândoi, in plină stradă.

Next: Primul trimestru

Tags: , , ,

 
0

Despre provocări – epilog

Posted by Allen on Sep 4, 2012 in Curling

“This is a story of an ordinary little boy named Charlie Bucket. (…) Charlie Bucket was the luckiest boy in the entire world. He just didn’t know it yet.”

Povesteam aici despre provocări, despre pasiuni și despre alegerea propriului drum. Au fost 3 povești care mi-au îmbogățit peste un deceniu din viață, povești care au definit mult din ceea ce sunt eu astăzi. Ultima dintre ele, cea legată de curling, era doar o primă pagină scrisă, dintr-un viitor volum visat.
Toate cele 3 povești au avut numitor comun pasiunea pentru activități care nu au de-a face cu goana după bani, carieră sau statut social. Încheiam prezentarea subliniind importanța de a-ți alege propriul drum și de a te bucura de fiecare pas pe care îl faci. Și plusurile de dezvoltare personală pe care orice pasiune, aparent fără sens si consumatoare de resurse, ți le aduce.

Cumva, toată viața m-am impărțit între “ce vreau” (pasiunile pomenite mai sus) si “ce trebuie” (școală, facultate, apoi job). Am refuzat joburi pentru a putea sa imi petrec iernile pe pârtie, apoi mi-am consumat ani la rând zilele de concediu pentru a alerga, nemâncat si nedormit, prin sălbăticii. Miercurea sau joia era startul în concurs, sâmbăta sau duminica sosirea, lunea înapoi la birou, șchiopătând de la bătături și moțăind prin pauze. Nu reușeau să se împace defel cele doua sfere distincte din viața mea, pasiunile și jobul, lucru semnalat și de către patron. În fine, când curlingul a apărut în peisaj, în plan profesional s-a produs declicul și am devenit freelancer (sau, mai la modă, antreprenor). În continuare planurile au rămas paralele, dar măcar limita o trasam eu.

Poveștile de mai sus vi le-am spus in luna mai, la TEDxYouth@Bucharest. Eram fericit că încă îmi permit să alerg după vise, eram împlinit cu tot ce am încercat și cu tot ce am realizat. Chiar în clipele în care totul părea așezat perfect pe făgașul dorit, viața mi-a dat un bonus neașteptat, menit parcă să recompenseze toată pasiunea investită și să le ofere o altă perspectivă celor care spuneau “ai fi ajuns departe daca depuneai acest efort în carieră”. Dovadă că în orice pui suflet, mai devreme sau mai târziu vei primi si răsplata la care nu visezi.

Revin la citatul din debut. Charlie este un copil care are un vis – să viziteze fabrica de ciocolată a lui Willy Wonka. Miraculos, reușește să obțină unul dintre cele 5 bilete de aur care i-ar fi permis să își îndeplinească visul.
Eu m-am îndrăgostit de curling și de doi ani fac tot ce pot și îmi trece prin cap pentru a-l dezvolta în România. În luna iunie am fost ales, din peste 70 de aplicanti, pentru a fi Competitions & Development Officer la World Curling Federation. Colectiv foarte fain, proiecte motivante – de vis!

Charlie a avut un vis și i s-a împlinit. Eu am obținut un job de vis, transformând pasiunea in loc de muncă.
Charlie știa ce voia și obținând asta a fost “the luckiest boy in the entire world”. Iar eu sunt și mai norocos decât Charlie!

Copyright © 2017 Allen.ro All rights reserved. Theme by Laptop Geek.