Episodul 4. Statuia se năruie. Lucrurile prind contur.

Posted by Allen on Oct 13, 2012 in JurnalDeTată |

Din episoadele anterioare: Ai aflat, vei fi tată! Ai chiuit, ai anunțat rudele si prietenii, ai contribuit la scrierea poveștii voastre, ai postat pe facebook, ai fost alături de EA in serile și diminețile cu grețuri. Te aștepți la o medalie, sau măcar la atributul “model” alăturat cuvântului “tată”, dar…

Episodul acesta este despre nerăbdare, despre schimbări și despre obștescul sfârșit al lui “nu realizezi?”.
Cam prin luna a treia lucrurile încep să intre într-o oarecare rutină: partenera ta nu mai are grețuri, începi să întâlnești din ce în ce mai puțini oameni “noi”, cărora să li te mai poți lăuda cu Marea Veste, doctorul nu va mai primește toată-ziua-bună-ziua să îi faceți “poze la ecograf”. Apropos de această practică ultim descrisă, ecograful a fost pentru noi, în primele trei luni, singurul contact și mod de relaționare cu grăuntele de om. Este și el un capitol important al conflictului dintre metodiști și puriști, în acest caz noi optând pentru tabăra puristă: chiar dacă mulți ginecologi cum te prind (mai exact, cum LE prind), cum tăbară cu gelul pe burtă, totuși, chiar dacă nu sunt suficiente studii care să contraindice excesul de ecograf, este limpede ca mugurele de om nu e prea fericit să îi bâzâi cu ultrasunete prin preajmă, în căutarea nasului sau a unei mânuțe. Iar dacă te apuci să citești pe net despre asta (don’t!!!) te crucești și nu-ți mai vine să faci deloc. Noi am ales să reducem pe cât posibil numărul “vizionarilor”, în total au fost vreo 7-8 (cu tot cu cele din ultima lună).

Așadar… Nu tu poze, nici cui să te mai lauzi. Burta ei crește, dar imperceptibil. Explozia de dupa aflarea veștii s-a mai calmat, lucrurile reintră, parcă, într-un ritm cotidian.
Toate acestea sunt cauze care îți reduc din percepția și conștientizarea asupra sarcinii. Bărbat fiind și, prin urmare, mai “autist” de la natură, te vei trezi, din când în când, cu gândul la vechile cutume pregestaționale. Cum responsabilizarea deja s-a manifestat, încă din momentul aflării veștii, sub forma unor gânduri, neliniști sau planuri legate de noile perspective asupra viitorului, probabil că în aceste trei luni ale celui de-al doilea trimestru vei începe să te macini, încet și sigur, pe probleme concrete: carieră, în primul rând (ce vei face cu proiectele de la job, cum le vei programa astfel încât să nu trăiești nașterea pe Skype și nici la telefon, cum vei acoperi toate noile cheltuieli ce vor să apară) și hobby-uri, in al doilea (cu “băieții” cum rămâne? dar cu mersul la pescuit, la squash sau la popice subacvatice? ce se va întâmpla cu cariera ta de viitor campion în toate aceste activități indispensabile?). Evident, sunt gânduri pe care trebuie să le rumegi în vacarmul capului tău, o perioadă, întrucât bărbații nu discută probleme, ci soluții, iar la astea nu prea ai, momentan.

Nu realizezi, dar EA trăiește foarte intens aceste luni. Simte și începe să vadă cu ochiul liber transformările fizice, de la un punct încolo va începe să perceapă și mișcările puiului. Simțurile îi sunt hiper-active, emoțional devine mai sensibilă. Gândește-te cum te percepe pe tine, când te prinde pe la colțuri, îngândurat. Sau când mai ai și tupeul să vii cu întrebări de genul “dacă naști cu două săptămâni mai devreme, mai mergem în vacanță la scuba?”. Adio medalie, statuia e țăndări și bucățile ei zboară în direcția capului tău.

Noi am avut doua decizii concrete de luat, oarecum mai speciale. Dat fiind că facem parte din echipele naționale de curling, planurile pentru toamnă se învârteau în jurul participării la Campionatul European, la început de octombrie, aproximativ o lună de la “due date”. Înainte de asta, în martie erau Naționalele de dublu-mixt și în aprilie Campionatul Mondial. Planul inițial era că vom participa la absolut toate, plan susținut puternic de Crina. (Remember, când spuneam să nu le credeți, că nu știu ce vorbesc). Treptat, Crina a început să realizeze câte un pic din ce avea să urmeze: a renunțat la Europene și și-a anunțat echipa; au început incertitudinile pentru dublu-mixt, unde până la urmă am câștigat împreună Campionatul Național, însă la Mondiale am participat cu Daiana. Într-un final, dând dovadă de tact la întrebările mele stupide (ex. tipic: “cât timp după naștere nu avem voie să ieșim din casă?”), m-a ajutat să conștientizez ceea ce știam, de fapt, în suflet: că suntem împreună în fața unei experiențe unice, poate cea mai importantă din viața de până acum, că orice prognoze și planuri sunt o abordare greșită și că tot ce ar trebui să facem e să trăim din plin fiecare moment. Am renunțat și eu la a mai participa la Europene și nici nu îmi imaginez cum aș fi putut proceda altfel, după ce mi-am ținut fiica în brațe pentru prima dată (mai e un pic până acolo).

Cu alte cuvinte, începi “să realizezi”. În ritmul tău, încet și imperturbabil, închis în tot felul de gânduri și griji precum într-o peșteră, sentimentul patern se dezvoltă simultan cu pântecul ei. Și e fain. (Va urma)

Reply

Copyright © 2017 Allen.ro All rights reserved. Theme by Laptop Geek.