0

Despre provocări – epilog

Posted by Allen on Sep 4, 2012 in Curling

“This is a story of an ordinary little boy named Charlie Bucket. (…) Charlie Bucket was the luckiest boy in the entire world. He just didn’t know it yet.”

Povesteam aici despre provocări, despre pasiuni și despre alegerea propriului drum. Au fost 3 povești care mi-au îmbogățit peste un deceniu din viață, povești care au definit mult din ceea ce sunt eu astăzi. Ultima dintre ele, cea legată de curling, era doar o primă pagină scrisă, dintr-un viitor volum visat.
Toate cele 3 povești au avut numitor comun pasiunea pentru activități care nu au de-a face cu goana după bani, carieră sau statut social. Încheiam prezentarea subliniind importanța de a-ți alege propriul drum și de a te bucura de fiecare pas pe care îl faci. Și plusurile de dezvoltare personală pe care orice pasiune, aparent fără sens si consumatoare de resurse, ți le aduce.

Cumva, toată viața m-am impărțit între “ce vreau” (pasiunile pomenite mai sus) si “ce trebuie” (școală, facultate, apoi job). Am refuzat joburi pentru a putea sa imi petrec iernile pe pârtie, apoi mi-am consumat ani la rând zilele de concediu pentru a alerga, nemâncat si nedormit, prin sălbăticii. Miercurea sau joia era startul în concurs, sâmbăta sau duminica sosirea, lunea înapoi la birou, șchiopătând de la bătături și moțăind prin pauze. Nu reușeau să se împace defel cele doua sfere distincte din viața mea, pasiunile și jobul, lucru semnalat și de către patron. În fine, când curlingul a apărut în peisaj, în plan profesional s-a produs declicul și am devenit freelancer (sau, mai la modă, antreprenor). În continuare planurile au rămas paralele, dar măcar limita o trasam eu.

Poveștile de mai sus vi le-am spus in luna mai, la TEDxYouth@Bucharest. Eram fericit că încă îmi permit să alerg după vise, eram împlinit cu tot ce am încercat și cu tot ce am realizat. Chiar în clipele în care totul părea așezat perfect pe făgașul dorit, viața mi-a dat un bonus neașteptat, menit parcă să recompenseze toată pasiunea investită și să le ofere o altă perspectivă celor care spuneau “ai fi ajuns departe daca depuneai acest efort în carieră”. Dovadă că în orice pui suflet, mai devreme sau mai târziu vei primi si răsplata la care nu visezi.

Revin la citatul din debut. Charlie este un copil care are un vis – să viziteze fabrica de ciocolată a lui Willy Wonka. Miraculos, reușește să obțină unul dintre cele 5 bilete de aur care i-ar fi permis să își îndeplinească visul.
Eu m-am îndrăgostit de curling și de doi ani fac tot ce pot și îmi trece prin cap pentru a-l dezvolta în România. În luna iunie am fost ales, din peste 70 de aplicanti, pentru a fi Competitions & Development Officer la World Curling Federation. Colectiv foarte fain, proiecte motivante – de vis!

Charlie a avut un vis și i s-a împlinit. Eu am obținut un job de vis, transformând pasiunea in loc de muncă.
Charlie știa ce voia și obținând asta a fost “the luckiest boy in the entire world”. Iar eu sunt și mai norocos decât Charlie!

 
10

TEDxYouth@Bucharest. Despre provocări.

Posted by Allen on Jun 21, 2012 in Adventure Racing, Curling

TEDxYouth@Bucharest

TEDxYouth@Bucharest


Acum o lună și un pic am fost speaker la TEDxYouth@Bucharest – prima experiență de acest fel, emoții, oameni faini.
Victor și ai lui au coordonat totul foarte profesionist, încă din faza de pregătire, oferind feedback valoros. Cei de la pregătește-te.ro au acordat asistență în pregătirea discursului, am găsit foarte utilă ideea de a fi implicați în proiect.
Când am fost contactat pentru a participa la eveniment, abțibildul pe care mi l-au lipit pe frunte a fost de “Presedinte al Federației Române de Curling”. Am încercat, în cele 18 minute, să vorbesc nu atât despre un sport anume, cât despre ce înseamnă a da curs unor provocări: despre căi nebătute, despre idei nebunești, despre eforturi și despre recompense. Mai ales despre recompense – dezvoltare personală, pasiuni și zâmbete.
Enjoy!

Tags: , , ,

 
4

Dupa Mondiale

Posted by Allen on May 7, 2012 in Curling

Aventura plecarii catre primul Campionatul Mondial de Curling Dublu-Mixt la care a participat Romania, am povestit-o aici. Intorsi acasa, dar pastrand inca vii amintiri si niscaiva formule de adresare turcesti, m-am gandit sa le transpun in scris (cel putin pe primele).

Sambata dinaintea plecarii s-a transformat intr-un taifun care a inghitit tot – odihna, alergatura, telefoane, stress, incertitudini, peripetii peste peripetii. Pana la decolare am apucat sa adorm o ora, Daiana cred ca deloc (doar ce aflase ca pleaca in Turcia, cu 15 ore inainte de decolare, timp suficient pentru impachetat). Ajunsi in aeroportul din Istanbul, pentru o asteptare de 6 ore, gandul ne-a fost doar la somn. Am gasit un hol plin de soare, pe care am recuperat un foarte pic din noaptea pierduta, dupa care ne-am mutat la o cafea. Aici am avut primul contact cu celelalte echipe, slovacul Pavol Pitonak tinandu-mi de urat vreo 2 ore, timp in care Daiana a mai rezolvat din mailurile ramase restante. Cu restul curlerilor am schimbat amabilitati inainte de imbarcare, avionul fiind tixit de perechi participante la Mondial.

Cu Gokce, antrenorul si prietenul nostru, ne-am intalnit seara, la hotel. Care hotel era fix langa impresionantele trambuline construite pentru Universiada de anul trecut.

Zilele de concurs au trecut in fuga, presarate cu meciuri (cam doua pe zi), pranz in centru, cu specialitati turcesti (btw, sugiuc nu este un desert, cum stiam, ci un carnat condimentat), crampeie de Erzurum vazute din goana taxiului. Orasul socheaza, la prima vedere – blocuri noi (nimic neobisnuit ochiului de roman) vis-à-vis de mahalale (alt termen turcesc, la ei inseamna “strada”). Iar cand spun mahalale, ma refer la ingramadeli intortocheate de case, cladite intr-o epoca fara arhitecti si urbanisti, darapanate sau chiar distruse pe cate jumatate. Tot amestecul asta are ceva unic, ceva fascinant, are o personalitate care poate sa-ti devina foarte usor draga, turist fiind. Desi ca prim gand, in fata acestui spectacol, tinzi sa iti ridici probleme de securitate personala, realitatea este ca turcii (cel putin cei pe care i-am cunoscut si intalnit noi) sunt un popor deschis, cald, primitor si foarte cinstit.

Concursul?
Foarte fain! Sala superba, o ditamai arena construita doar pentru curling. Comparabila ca dimensiuni cu Patinoarul Olimpic din Brasov, daca nu mai mare. O gramada de voluntari, gata sa te ajute. Festivism cochet si discret, asa cum se cade in curling. Parada in care ne-am simtit rasfatati, cadrati fiind de Norvegia si de Scotia.
De cand am aterizat in Erzurum, am afisat amandoi niste zambete largi cat distanta dintre urechi, care nu prea ne-au parasit cat am stat acolo. Am realizat, impreuna cu Daiana, ca pentru noi deja victoria este ca am putut participa (vezi povestea cu plecarea), asa ca orice altceva vine ca bonus. Curleri fiind insa, nu puteam sa nu ne setam un obiectiv, pe care l-a analizat si propus Daiana – dat fiind ca nu mai jucaseram niciodata impreuna, dat fiind ca ea nu se mai antrenase din martie, dat fiind ca eram de departe natiunea cu cel mai scazut ranking din turneu, obiectivul a fost sa luam macar un end in fiecare meci (”endul de onoare”).

Meciurile?
Am inceput cu Scotia, la 8 dimineata si se pare ca ora i-a afectat pe ei mai mult decat pe noi, dat fiind ca a fost un meci strans, in care am condus, la un moment dat, cu 4-3… sau am jucat noi foarte bine J. Am pierdut la ultima piatra, avand hammer-ul in ultimul end, asa ca putem sa il includem la meciuri pierdute “pe mana noastra”.
Am continuat cu Italia, seara (nocturnele nu ne-au prea priit), am pierdut 5-10. Obiectiv indeplinit si de aceasta data, am luat 3 enduri.
Ungaria – Romania, 6-3. Un meci cu multe semnificatii – cu totii am inceput sa jucam la Budapesta, unde am admirat fotografiile de la Mondialul din 2009, cand Ungaria a fost vicecampioana mondiala la dublu-mixt. Sa jucam impotriva lor intr-un meci oficial a fost un soi de milestone bifat. In plus, nu am pierdut rusinos, ba chiar am luat 3 enduri.
Romania – Suedia. Cand jucam cu suedezii (am patit-o si la Europenele de mixt), incasam macel. De data asta, fiecare si-a cam fructificat hammerul, doar ca noi luam cate 1 sau 3 puncte, in vreme ce ei luau 4 sau 5. Din nou, am luat 3 enduri (incet-incet, acesta a devenit noul nostru obiectiv, inlocuind “endul de onoare”).
Korea – Romania. PRIMA VICTORIE! Meci strans pana la capat, a fost insa o bucurie enorma cand am castigat! Simteam o mica presiune de a nu pleca spre casa doar cu infrangeri, presiune nu proprie, cat mai ales pentru cei de acasa, care ne urmareau in fiecare seara transmisia live incropita pe laptop. Pentru noi era simplu, nu eram incordati deloc, ne simteam bine indiferent de rezultat, insa ne doream sa putem oferi celor de acasa bucuria unei victorii. Si a venit.
Spania – Romania. Alt meci bun, pe care am simtit ca l-am controlat aproape tot timpul. Am pierdut din nou la ultima piatra, avand hammerul, dar cred ca am jucat amandoi foarte bine.
Romania – Danemarca. “Problema suedeza” s-a transformat in “problema scandinava”. Am pierdut destul de rau (13-4), dar… ne-am luat cele 3 enduri, din nou. S-a intamplat ceva dupa pauza, pana atunci am jucat de la egal la egal.
Romania – Australia. “Finala grupei”, asa cum am perceput-o inca din prima zi. Australienii erau pe val, dupa ce reusisera victorii la Scotia si la Danemarca, doua favorite pentru sferturi. Din nou, meci decis de ultima piatra – am pierdut 5-8.

Concluzii?
Nu suntem nebuni sa fim mandri si fericiti dupa 1 victorie si 7 infrangeri. Vorba lui Gokce, daca ne intereseaza doar victoriile, putem sa ne gandim ca am fi putut, realmente, sa castigam 4 sau 5 meciuri, nu doar unul… si am fi fost in play-off. Dar nu asta este important. Important este ca am jucat CURLING, ca ne-am simtit foarte bine facand acest lucru, ca am facut cinste Romaniei cu felul in care ne-am prezentat (toata lumea a avut doar cuvinte de lauda la adresa noastra si a meciurilor disputate), ca am obtinut prima victorie (istorica!), ca am invatat foarte mult si foarte multe in urma acestei participari.
Cand vine momentul sa evaluezi, conteaza mai putin rigla celor care judeca de pe margine, pentru ca ei nu au imaginea de ansamblu. Pentru suporterul de fotbal exista doar golul, respectiv victoria sau infrangerea. Pentru noi si pentru cei asemeni noua, Erzurum si rezultatele de acolo au fost o mare reusita. Multumesc, Daiana!

La final.
Multumesc celor care ne-au incurajat, surprinzator de multi. Sper sa va fi molipsit si pe voi cu bucuria noastra si sper ca v-am dat motive sa fiti mandri. Daca nu, vom incerca si data viitoare.
Multumesc Crina, Multumesc Bughi – jumatatile noastre si coechipierii de la Mixt, cei care au dus “greul” in aceste 8 zile!

PS. Voi imbogati articolul cu fotografii, zilele urmatoare.

Tags: ,

Copyright © 2017 Allen.ro All rights reserved. Theme by Laptop Geek.