0

Big Brother. Cu berze

Posted by Allen on Jul 7, 2010 in DePeNet, Nazbatii, ZiDeZi

Fiind mai tot timpul pe drumuri in ultima vreme, am constatat ca imi plac berzele si ma binedispune cand le descopar, in zbor sau cocotate pe cate un stalp de telegraf. Tara Barsei abunda de sate ospitaliere pentru inaripatele cu picioare si pliscuri lungi si le-am salutat in numar mare si in zona Tg. Mures.

Avand ochiul format, de cand cu radarele fixe ale Politiei Romane, nu am putut sa nu remarc o ciudatenie, intr-unul din respectivele sate: o camera in varful stalpului, indreptata spre cuib si nu spre sosea. La o cautare pe net am gasit asta: http://www.justin.tv/milvus#r=64fglEk~&s=li. Exista si inregistrari, in arhiva: puii mici, abia iesiti din ou sau masa in familie, in urma cu cateva zile.

Mi-a placut ideea, cu atat mai mult cu cat nu ii gasesc nici o utilitate concreta. Poate doar pentru cei care asteapta barza.

Watch live video from milvus’s channel on Justin.tv

Tags: , , ,

 
1

“Dupa 20 de ani”…

Posted by Allen on Mar 18, 2010 in DePeNet

http://observator.antena1.ro/social/Isterie-la-deschiderea-unui-magazin-cu-produse-de_6784.html

http://www.antena1.ro/news/social/soc-isterie-la-iasi-oamenii-precum-animalele-101691.html

Imi amintesc, oarecum vag, de statul la cozi din copilarie. Si mi se pare ca in 20 de ani am regresat ca grad de civilizatie. Cultura cozii si a imbulzelii se pare, insa, ca nu va disparea prea curand – e bine pazita de babele cu drujba.

Sursa: Antena 1

Tags:

 
1

Romania – hotie si umor!

Posted by Allen on Oct 26, 2009 in DePeNet

Cu siguranta ca suntem o tara plina de umor, lucru vizibil pana si in cele mai alarmante stiri. In decurs de zece zile am auzit de doua jafuri care m-au lasat masca (si nu, nu ma uit la stiri, lucru care ma face sa cred ca nu au fost nici pe departe singurele doua jafuri).

Primul, de departe mai spectaculos, s-a produs (tineti-va bine!) la o firma de paza si protectie. Pesemne ca nu aveau paznici suficienti, caz in care le recomand externalizarea serviciului (ca deh, se practica si in alte industrii, mai “tehnologizate” – prietenii stiu de ce!). Nu stiu daca jefuitorii si-au facut planul cu gandul la beneficii materiale sau:

  1. A fost un jaf pentru CV
  2. A fost un soi de examen de diploma la Scoala de Shutzi
  3. A pornit totul de la un grup de prieteni proaspat iesiti de la Ocean’s 13 (12, 11…), in ideea “…bai, ce tare ar fi! Ne bagam?” “Ne bagam!”

Al doilea jaf, amintind de perioada “jafului romantic”, recte haiducism, da si o dimensiune a capacitatii romanesti de solutionare a acestor probleme. Cica a fost jefuita o agentie Loto din Drobeta Turnu Severin – zambesc: dupa zecile de scandaluri din ultimii ani legate de Loteria Nationala cred ca sunt destui sasedinpatrujnouisti (in toate formele si configuratiile de jocuri disponibile) care se simt razbunati si care graiesc “asa le trebuie!”. Mai interesanta este insa continuarea stirii, care informeaza ca suma sustrasa este de “2000 lei, incasarile de joi” (! – am verificat inca o data inainte sa o scriu, pentru ca nici acum nu-mi vine a crede). Hotii “purtau cagule, dar nu aveau arme la ei” (sa fim seriosi, de unde arme, la valorile astea de productie?). Ca or fi racnit amenintator sau or fi indreptat doua degete camuflate intr-o punga de hartie catre casiera conteaza mai putin. Dar sa ascultam comunicatul IPJ:

“Desfasurarea de forte a fost impresionanta. Aproximativ 60 de politisti s-au deplasat la agentia Loto. Alte cateva sute de politisti si jandarmi au scotocit orasul si au organizat filtre, in speranta ca ii vor gasi pe hoti”, a declarat capitam Nicusor Lohon, purtator de cuvant, IPJ Mehedinti. Se mai aminteste ca: “Politistii au precizat ca agentia Loto avea camera video de supraveghere, dar aceasta nu functiona”.

Pai cum sa nu razi? Imi imaginez sutele de politisti si jandarmi scotocind orasul si posetele/gentile trecatoarelor/trecatorilor, in cautarea celor 2000 de lei – ca deh, vezi Doamne, in Drobeta nu a mai fost vazuta asemenea suma, ca oamenii sunt saraci si isi tin banii la ciorap, in valuta. Imi imaginez si cei 60 de politisti inghesuiti in agentia Loto, examinand loz cu loz – deh, sarcina de serviciu. 60??? Come on!!!

Ca sa ne mai treaca rasul – presupunem 4 ore de mobilizat fortele, organizat, scotocit bine de tot (noroc cu orasul, ca e mic) si apoi sedinta de grup si rapoarte (4 ore e putin). Luam numarul dat de Antena3 – 600 politisti si jandarmi. Obtin 2400 ore-om. Mai presupun un salariu minim (presupunere din start falsa) de 600 Ron/slujitor al legii, care ma duce la aprox 3.75 Ron/ora pentru o norma intreaga. Adica 9000 Ron, pentru cele 4 ore de “de-a hotii si vardistii”, evident, pe bani publici. Rezultatul? Neeeeemaaaaa! “Doar ce va asteptati, camerele nu mergeau, ca daca ar fi mers i-am fi recunoscut dupa sigla de pe cagula”

Intr-o tara in care au murit oameni impuscati in strada, in Brasov si dupa 6 luni inca nu se stie nimic, stiri precum aceste doua jafuri nu ne fac decat sa zambim, cu parul maciuca.

Tags: ,

 
0

Rares Manea

Posted by Allen on Oct 21, 2009 in Adventure Racing, DePeNet

L-am cunoscut pe Rares anul trecut, cand a castigat, impreuna cu echipa Valea Sambetei, proba scurta a Carpathian Adventure, la chiar prima lor participare. Este prezent la mai toate concursurile de schi de tura, de Adventure Racing, de mountainbike, de alergare montana. De multe ori (in special cand a depins numai de el si nu de o echipa) a venit pe primele locuri.

Rares este un munte de energie si de zambete. Rares este un coechipier extraordinar (am testat pe pielea mea) si un sportiv de exceptie, aflat la inceput de cariera.Are 23 de ani, dar deja are in palmares (si ma refer aici strict la schi de tura!):

Locul 3 Campionatul Balcanic 2008
Locul 5 Cupa Mondiala Spania 2008
Locul 9 Campionatul European Franta 2007
Locul 7 Campionatul Mondial Italia 2006
Locul 7 Campionatul European Andorra 2005
Locul 9 Campionatul Mondial Spania 2004

De-asta cred ca trebuie sa il ajutam. BRD a initiat o campanie, numita “Cautam oameni mari!”, prin care premiaza povestea unui om cu o sponsorizare. Pentru asta sunt postate o perioada, pe site, mai multe povesti si oricine poate sa voteze povestea favorita, castigatoarea fiind desemnata cea care a adunat cele mai multe voturi. Ca o exceptie pentru luna aceasta, vor fi premiate primele 2 povesti. Momentan Rares este pe locul 4, dupa o fetita obisnuita al carei unic vis este sa aiba un calculator si pe care o promoveaza intens toate rudele (boo!!!). Poate, impreuna, reusim sa il ajutam pe Rares sa ajunga la Mondiale!

Mai sunt 8 zile si o persoana poate acorda un vot pe zi!

Linkul catre povestea lui Rares: http://www.cautamoamenimari.ro/vizualizare.php?page=1

Tags: , ,

 
0

Ce cauta o pisica pe Internet…

Posted by Allen on Oct 13, 2009 in DePeNet, Ferma Animalelor

… si, mai ales, ce gaseste! 1.070.000 rezultate pentru acest cuvant “prea lung”? Google rulz!

Tags: ,

 
1

Trei, Doamne… si toti trei!

Posted by Allen on Oct 12, 2009 in DePeNet

Se făcea că au fost vremuri când oamenii au vrut să se dea jos. Cum, de unde? De pe planetă! Noroc cu robii lui Dumnezeu George, Ioan Paul şi Mihail Sergheevici, pe numele lor Bus(c???)h, Al Doilea, respectiv Gorbaciov, care au schimbat mersul, transformându-l, probabil, în fuga asta nebună de zi cu zi.

Se întâmplă la noi, în România. A ajuns şi pe Wikipedia. Luaţi de vă cruciţi:

PS. Poza – credit Ţenchea. Articole pe net pe tema asta, aici şi aici.

Tags:

 
0

Child in time

Posted by Allen on Sep 16, 2009 in DePeNet, muzici

Am crescut cu Deep Purple si “cea mai faina melodie” a fost mereu pentru mine “Child in time”. Pe vremea aia era o raritate ca aveam LP-ul original (DP “In rock”) in casa, sa iti imaginezi ca ii vei vedea vreodata live pe Gillan, Blackmore, Lord, Paice si Glover era de-a dreptul interzis.

Anii au trecut, ‘92 a venit repede dupa ‘89 si l-am vazut pe Gillan, cu trupa proprie, in concert la Arenele Romane – Rock ‘92. Mi-a parut imbatranit si cam parasit de voce, dar era GILLAN! – cel pe care nu speram sa il vad. A cantat piese proprii, dar si DP, insa nu s-a atins de “Child in time”.

A venit apoi momentul ‘99, cu concert DP la Sala Palatului. Au venit in formula aproape completa, lipsind doar idolul chitarii mele – Ritchie Blackmore, proaspat despartit de trupa pentru o cariera solo (Blackmore’s Night – merita ascultat). Steve Morse i-a luat locul – nu m-a convins, dar pentru asta nu poate fi el condamnat: oricine ar fi fost in situatia sa ar fi avut aceeasi soarta. Au cantat in forta, cu un Gillan in voce de zile mari. A fost sublim, concertul pe care il asteptasem dintotdeauna. O umbra de regret pe langa Ritchie – nu au cantat “Child in time”.

2007. Stadionul Cotroceni. Din nou, DP in Romania. Intre timp plecase si Jon Lord, cu orga lui magica. In ciuda schimbarilor si a anilor asternuti peste trupa, concertul a fost o bucurie – genul de bucurie pe care o ai la intalnirea cu niste prieteni vechi, de la care nu mai ai pretentia sa performeze ca in tinerete, dar cu care ai acum placerea amintirilor. Bila neagra pentru organizatori – doua momente penibile, cu picaj de sunet in mijlocul pieselor, compensate de Gillan si de public – deh, ca intre prieteni. …si acelasi regret: nu au cantat “Child in time”.

Am incercat sa aflu de ce nu am avut placerea unui “Child in time” live, la 2 concerte si jumatate DP la care am fost. Pe langa motivul evident (come on, ce extraterestru trebuie sa fii sa poti sa canti refrenul acela cu vocea de la 60 de ani), am auzit tot felul de legende – vezi Doamne, dupa ce s-au despartit ei prima oara in ‘76 au decis sa nu mai cante niciodata “Child in time”, ca melodia este despre un looser si ca asa s-au simtit si ei dupa despartire… blabla. Legenda infirmata de niste inregistrari de concerte gasite pe net, cu un “Child in time” cantat live in anii 2000.

Astazi, supriza! Am aflat ca vine in Romania Jon Lord, plecat prin 2003 din trupa pe motive de sanatate si de cariera solo, concentrat acum pe o directie noua, ceva intre muzica simfonica si muzica rock. Va concerta pe 5 noiembrie, la Sala Palatului si va avea in repertoriu (se pare) Concerto for Group and Orchestra, Pictures of Home si Child in Time. In sfarsit!!!

Detalii: http://life.hotnews.ro/stiri-prin_oras-6139370-video-jon-lord-membru-fondator-trupei-deep-purple-vine-romania.htm

Child in time – varianta Jon Lord

Child in time – varianta Deep Purple

Tags: , ,

 
2

Munca la birou…

Posted by Allen on Sep 15, 2009 in DePeNet, ZiDeZi

Privit din anumite unghiuri, sunt un om al contrastelor. Petrec tot timpul din cursul saptamanii la birou, intr-un bloc inalt, de beton, in vreme ce weekendurile nu ma prea vede orasul. Daca ar fi sa imi schitez jobul ideal, ar trebui sa implice munca intelectuala (ca deh, am cu ce si materia prima nici nu e atat de perisabila precum muschii si articulatiile), dar sa se desfasoare in natura. Stiam ca nu se poate, pana azi, cand am gasit asta: http://www.greenlaunches.com/architecture/close-to-nature-with-an-office-in-the-woods.php. Vreau si eu!

Tags: ,

 
0

Spam-patriotismul

Posted by Allen on Aug 2, 2009 in DePeNet

(copleşit de evenimentele zoologice din ultima perioadă, mai că am transformat blogul într-o crescătorie de animale. Am decis să finalizez astăzi un articol pe care il coc de mai multe săptămâni, poate mai balansez situaţia)

Uneori îmi vine să adopt atitudini imbecil-nostalgice. Am crescut într-o epocă (de aur!) în care doctrina pompa în noi mândrie artificială. Că mecanismul a fost falimentar este evident mai ales acum. (paranteză: ştiţi care este cea mai eficientă maşinărie de îndoctrinare? Hollywood-ul, cu al său American Dream, dovadă că doctrina “ţine” dacă e facută cu cap)

În România mândria naţională se manifestă sub formă de spam. Este singura formă în care ne unim forţele şi încercăm, ca naţiune, să ne facem cunoscuţi şi să ne promovăm valorile.

Am primit în urmă cu ceva vreme mailuri să susţin Parcul Naţional Retezat în cursa pentru “New 7 Wonders”. Similar primisem, acum şi mai multă vreme (un an?), mailuri să îl votez pe Brâncuşi în topul artiştilor secolului XX, campanie organizată de The Saatchi Gallery. Ce e rău în a fi mândru şi a susţine adevăratele valori româneşti? Nimic, dimpotrivă. Rău este însă că auzim despre ele la televizor şi în ziare doar în astfel de ocazii. Rău este că votăm ca turma şi că mulţi habar nu au ce au votat (câţi dintre “internauţi” au fost, vreodată, în Retezat sau pot, măcar, să îşi argumenteze opţiunea?). Rău este că ne facem de râs şi prin genul acesta de atitudini avem doar de pierdut.

Rău este că un ziar precum Adevărul nu face deosebirea între o agenţie de advertising şi o galerie de artă, confundând The Saatchi Gallery cu Saatchi&Saatchi (e drept, ambele îl au printre fondatori pe Charles Saatchi, dar asta nu poate fi o scuză pentru un profesionist în ale documentării). Sau că habar nu are că Brassaï, unul dintre marii fotografi ai secolului trecut, clasat pe locul 134, este şi el român la origine, fiind născut la Braşov, oraş după care şi-a şi luat pseudonimul. Articolul aici.

În condiţiile în care în manualele şcolare ne învaţă despre Andreea Esca, jurnalismul şi divertismentul înseamnă nikite şi becali iar cultura naţională este maneaua (culmea: a ajuns ţiganul bursuc să aibă emisiune la antenă în prime-time), “normal” să ne promovăm şi noi cum ştim – prin spam, că deh, tot ne mândrim cu IT-u’. Dă cu clicku’, neamule!

Aştept mailul de la Udrea, cu “Land of Choice”.

Tags: ,

 
3

Blog sau facultate?

Posted by Allen on Jul 18, 2009 in DePeNet

Foto: dl. Ioan Hanganu, decalicenţiat Sursa: Click!

Mi-am tot pus în ultima vreme problema cum să fac să scriu mai des aici. Să îmi fac program zilnic (ex: ora 18 e oră “de blog”) nu prea merge, că nu suntem la uzină. La concluzii nu am ajuns, am făcut însă o constatare: a ţine un blog necesită mult timp şi implicare. Pentru unii cred că are aspect de full-time job sau pur şi simplu le vin ideile frumos ordonate şi gata de înşirat pe tastatură. În cazul meu nu funcţionează aşa. Întâi ideea îmi dă târcoale şi mă uit bine la ea. O întorc pe toate părţile, îi fac analizele (hemoleucogramă included) şi dacă are noroc ajunge într-o formă de draft, în care cele mai multe mor. Blog subdezvoltat – rata mortalităţii mare. Tot acest ciclu de viaţă poate să dureze ore, raportat la timpul unei săptămâni.

Văd astăzi o ştire şi mă crucesc. Mă mai crucesc o dată citind comentarii şi păreri categorice de genul “tu… care probabil ai terminat o facultate de fiare… nu ai capacitatea intelectuală să înţelegi specializările astea… deci marş de aici”. Găsesc explicaţia lucrurilor pe care nu le înţeleg în vina de a fi fost politehnist. Poate că de-aia nu pricep cum de noi aveam 36 de ore pe săptămâna (explicaţie pentru cei “care au capacitatea intelectuală să înţeleagă specializările astea”: adică peste 7 ore pe zi, raportate la zilele lucrătoare, sau peste 5 ore, raportate la o săptămâna întreagă) doar pentru a acumula informaţii (cursuri, laboratoare, seminarii), neincluzând aici timpul necesar fixării/aplicării acestora (teme, studiu). Chiar şi “fericiţii” de la ASE aveau vreo 18-20 de ore pe săptămâna în orarul de la facultate.

Nu am nimic cu domnul Hanganu – admir oamenii care, mânaţi de un fior interior, schimbă şi revoluţionează ceva, chiar dacă doar în viaţa proprie. Este exemplară pornirea de a învăţa, de a acumula, de a te perfecţiona, cu atât mai mult cu cât ea este vie şi la “varsta a treia”. Problema mea este cu aşa-zisele universităţi, o adevărată bătaie de joc la adresa învăţământului românesc. Cum adică bă domnule rector de la Spiru Haret, unii sunt proşti şi îşi strică ochii prin cămine (pentru note de 9 precum ale domnului Hanganu, un student la Automatică şi Calculatoare trebuie să lucreze ZILNIC echivalentul unei norme şi jumătate de muncă) şi alţii iau diplomă citind în pauza de masă? Domnul Hanganu poate să citească, să înveţe, să participe şi să câştige la “Vrei să fii miliardar?” şi noi să îl admirăm. Întrebarea pentru bă domnule rector este însă: “CE anume certifica suita de 10 diplome pe care le-aţi emis?” Pentru mine, certifică doar falimentul unui sistem educaţional cândva de renume în toată lumea. Domnul Hanganu nu are nici o vină, dumnealui este doar un student care a respectat regulile jocului. Mă aştept că Ministrul Educaţiei să îi dea o medalie, supranumele “Wikipedia” şi să îl treacă pe lista de 15.000 de specialişti ai lui Stolojan – după diplome, face cât 1000.

Concluzie.

În 2006 domnul Hanganu studia simultan la 10 facultăţi. Din declaraţia dumnealui, timpul alocat studiului este de 10 ore pe zi. Rezultă în medie o oră pe zi, pentru fiecare materie. Să mai scriu pe blog sau să fac, mai bine, vreo 2-3 facultăţi?

 
1

“Va acuz”

Posted by Allen on Jul 9, 2009 in DePeNet, ZiDeZi

Cu foarte putine exceptii, nu citesc bloguri. Cu toate ca am blog, nu “dau din coate” in “blogosfera”. Totusi, accidental, imi ajung prin preajma analizorului vizual articole si atitudini blogate apartinand unor persoane (mai mult sau mai putin) celebre.

Astazi am primit un astfel de articol, semnat Serban Huidu, de la bunul prieten si partener “intru munte si frumos”, pe numele sau Vali Penes. L-am citit si m-a apucat greata – cauze mixte, detaliez. Inainte insa, linkul: http://www.serbanhuidu.ro/2009/va-acuz-de-m-am-saturat-de-romania/

Huidu

Huidu mi-a placut la inceput. A fost un pionier al misto-ului pertinent si al amendarii penibilului mediatizat. M-a amuzat de fiecare data cand, accidental (eu nefiind un consumator frecvent de emisiuni TV), am urmarit “Cronica carcotasilor”. Dar, ca orice “hit”, atat emisiunea cat si imaginea prezentatorilor, treptat, s-a prafuit si a inceput sa intre in declin. Poate ca a contribuit la acest fapt si ascensiunea concurentei – cuplul “Buzdugan&Morar” (aparut initial in varianta radio, transpusi ulterior in diverse forme si pe TV) sau Mircea Badea (cu luarile sale nocturne de pozitie, pe subiecte similare, dar intr-o alta atitudine/abordare).

Pe Huidu l-am vazut apoi, in cateva ocazii, “live”. Mi s-a parut plin de el, de umorul si de amorul propriu. Dar poate doar mi s-a parut…

Acum il regasesc revoltat si “satul de Romania”. Chiar asa, Serbane? Te-ai saturat? Pesemne ca asta va duce automat la o reorientare profesionala, de vreme ce painea (alba) pe care ai mancat-o in toti acesti ani ti-a fost livrata (indirect) tocmai de catre cei catre care intinzi acum degetul si de care acum esti satul. Atitudinea aceasta de revolta si lehamite parca nu te caracterizeaza, nu merge cu misto-ul cu care ne-ai obisnuit. Lasa-i-o lui Badea, ca si-a inregistrat-o la OSIM, sau Raduleascai, pretext folosit la momentul potrivit si tu exploateaza in continuare defectele si mizeria din jur asa cum stii mai bine – crescand artificial ratingul cu dansatoare de pupitru si etalandu-ti talentele de vedeta in orice ocazie. De propus, oricum nu propui nimic.

Romania

Si totusi… insiruirea de motive este pertinenta – le stim cu totii, ne fac rau (/scarba/dezgust/dorinta de a pleca) tuturor posesorilor de materie cenusie si creier mai putin neted… si de bun simt. Suntem o clasa (aparent minoritara, daca e sa ne uitam la audientele TV si la rezultatele electorale) frustrata, tacuta, mereu nemultumita – asemanatoare, prin prisma atitudinii, mosnegilor care bombane sau vocifereaza prin autobuze dar care tac chitic de cate ori vad cate un tigan furand din geanta persoanei de langa. Asa suntem, nu stim sa ne impunem, nu stim sa luptam, ne ascundem cu neputinta noastra si mai vociferam in baie sau pe la colturi.

(pauza – bancul cu Iepurasul) Cica era duminica. Zi de meci. Finala campionatului in padure, toti microbistii freamata. Iepurasul se trezeste de dimineata, isi pune tricoul echipei favorite pe sub geaca de blugi si pleaca la Bufetul din Poienita sa se aprovizioneze cu bere pentru meci. Cand ajunge – coada de 1 km! “Vaai, ce ma fac? Ia sa incerc, micut cum sunt, sa ma furisez in fata”. Isi da urechile pe spate, se strecoara in fata Elefantului cand aude din spate vocea Ursului: “Ba, Iepurasule! Ce cauti tu in fata?”. Umilit si cu coada intre picioare trece la coada. Intr-un tarziu ii vine randul, isi ia berile, merge acasa, se aseaza cu halba in fotoliu si da drumul la televizor – meciul tocmai se termina, echipa favorita pierduse. Ramane fara glas in fotoliu, bea bere dupa bere, cu privirea pierduta. Vine noaptea, iepurasul termina ultima bere – tot in fotoliu, cu privirea in acelasi punct si una dintre urechi pleostita. Casca, se ridica cu greu, se indreapta spre pat, in drum intalneste cu privirea oglinda. Ridica privirea, ia o postura dreapta si zice: “cum adica, ba Ursule, ce caut eu in fata?” (/pauza)

Cam asa si cu noi.

Nu stiu daca una dintre e cauze este asta, insa imi amintesc de jocurile din copilarie, in particular de “Singur pe singur”. Era o varianta a jocului “Victorie” (fotbal la o singura poarta/un singur portar, in rest jucatori sau echipe care incearca sa ii dea gol) pentru cazul in care se adunau mai mult de 3 jucatori, mult mai gustata decat varianta pe echipe. Cam asa vad Romania la ora actuala. Am crescut si suntem intr-un joc “Singur pe singur”, in care pe (aproape) nimeni nu intereseaza daca “da la gioale” sau face hent, cata vreme nu vede arbitrul si golul este validat.

“Aproape”

Am folosit termenul acesta pentru ca am observat si persoane demne de respect, persoane care nu se complac, persoane care schimba ceva. Marius Tuca este unul dintre ei. Fost “milionar din miez de noapte”, omul chiar pune umarul. Se foloseste de armele pe care orice formator de opinie le are si face ceva, fie ca este vorba de mediatizari puternice si de fatada (campania cu “…citeste!”) sau de initiative proprii, discrete (eforturile de a promova schiul). Chapeaux, domnule Tuca!

In categoria asta intra toti “ciudatii” care se opresc la culoarea galbena a semaforului in loc sa accelereze sau stau in coloana in loc sa depaseasca pe linia de tramvai, “fraierii” care mai spun “multumesc” dupa ce sunt serviti la magazin, “desuetii” care folosesc batista si normele de igiena in general, “carnatii” care stau la coada fara a se baga in fata, “retarzii” care cedeaza locul sau prioritatea altora mai in nevoie sau mai grabiti, toti acei oameni care refuza sa speculeze defectele lumii in care traim, pastrandu-si verticalitatea si educatia. Respectand si promovand valori. O fi “singur pe singur” si o fi simplu sa te folosesti de defecte pentru a obtine avantaje, dar in propria lume regulile si le dicteaza fiecare. Stiu ca nu pot salva lumea (am renuntat la asta, pe la 23 de ani), dar imi pot salva lumea mea. Si, poate, a celor din imediata apropiere.

Tags: ,

Copyright © 2017 Allen.ro All rights reserved. Theme by Laptop Geek.