2

Despre absurd, romanism, Arafat si sanatatea noastra.

Posted by Allen on Jan 14, 2012 in Nazbatii, ZiDeZi

Daca nu ar fi sunat ieri la noi telefonul “ca la nebuni”, cu neamuri sau prieteni din tara, ingrijorati ca “a inceput Revolutia la Brasov”, probabil ca nu as fi scris nimic pe tema asta. Avand insa si ceva nelamuriri, am zis “hop si eu” cu parerea despre “salvarea SMURDului”.

Paranteza. Incerc sa ma tin cat mai apolitic si incolor, asta pentru ca noi, de fapt, nu avem politica, nu avem politicieni, nu avem partide consecvente ideologiilor pe care le trambiteaza… avem o cloaca interesata de impartirea ciolanului. Si atat.

Despre SMURD si initiatorul proiectului, domnul Arafat, tot respectul. Intr-adevar, ar fi o catastrofa sa se desfiinteze SMURD, opinie pe care o imbratiseaza TOATA lumea (cred ca inclusiv Basescu, daca l-ar intreba cineva).

Despre serviciile medicale din Romania si (ne/sub)finantarea lor, din nou consens: intreg sistemul este falimentar, gaunos, bani furati de la contribuabili pentru niste servicii inexistente. A zis-o si Basescu.

Buuun, avem doua certitudini: SMURD – good, sistemul sanitar – bad.

Urmarind sirul epic, “intriga” s-a consumat la TV. Acum cateva zile, domnul Arafat apare intr-o emisiune avand ca subiect noul proiect al Legii Sanatatii. Dar ghici cine intra in direct, cine suna la postul TV? Presedintele! Ca doar e om si dansul (ca in alta calitate imi este greu sa imi imaginez ca ar fi putut interveni). Si uite-asa, omul Basescu si-a tot dat cu parerea referitor la lege, la SMURD, la calitatile disjuncte ale domnului Arafat, vreme de vreo 40 de minute de cvasi-monolog. Un fel de Moromete, carevasazica. Urmarea? Arafat are de ales intre SMURD (caruia, parinteste, ii tinea partea) si calitatea de sub-secretar de stat in Ministerul Sanatatii (din care “ar fi trebuit sa sprijine legea, nu sa o critice” – really? credeam ca orice lucru este perfectibil) si, predictibil, alege SMURD-ul, plecand din Minister.

Urmarea urmarii? Cativa indivizi priceputi in manipulare incep sa inunde online-ul si media cu apeluri de “salvare a SMURD”.
Sa zabovim un pic. CINE desfiinteaza SMURDul sau cine a vorbit macar despre acest lucru? Nimeni. Cel mult, poate, domnul Arafat, care a lansat o ipoteza potrivit careia concurenta (vizata de noua lege) din domeniul serviciilor medicale (si, cica, implicit, si al serviciilor medicale de urgenta) ar duce la scaderea calitatii si ar dauna proiectului SMURD.

Care au fost rezultatele povestii?
In primul, rand, o campanie de spam online inutil, cu jdemii de clickuri menite sa salveze SMURDul. Cum sa il salveze? De la ce?
Nu am vazut nici o campanie vis-a-vis de proiectul de lege a sanatatii, nici pareri despre cum sa fie imbunatatita legea. Doar gramezi de conturi facebook care sustin SMURDul.

Pasul doi – iesirea in strada. Cica flash-mob anuntat pe facebook, dar ma indoiesc ca toti pensionarii acri pe care i-am vazut la TV au dat like si join. Mai ingrijorator este ca nu am vazut macar o parere pertinenta exprimata de cei intervievati, nimic legat de contestarea unei anume portiuni de lege si imbunatatirea ei (adica exercitiul democratic la care m-as fi asteptat), doar lozinci, urlete, oameni care plang la comanda si reclama pensiile mici. Ba chiar, azi, “veniti cu noi, ca in 22″ si “jos dictatorul”. Unde e SMURD-ul si apararea lui, in toata povestea asta???

Basescu iese la TV si ii cere public lui Boc retragerea legii. Oamenii sunt insa tot in strada, ca deh, s-au incalzit sub ninsoare si le era dor de “22 decembrie reloaded”. Sa simta un pic de coeziune, de putere in mainile lor, sa simta “ca se intampla ceva”, dupa ani in care au fost batjocoriti. Sarmani neghiobi, ati ajuns o masa de manevra atat de ordinara incat nici nu mai trebuie sa intelegeti motivele pentru care sunteti trimisi in strada. Cand va intreaba cineva “de ce?” raspundeti simplu, cu “huo!”.
Ii exclud din discutie pe cei care au citit, macar pe sarite, legea, care au simtit sa protesteze la obiect, dar pe care ii intreb: CE anume cereti?

Azi, la TV, apare Crin Antonescu, sa ceara alegeri anticipate. Recunosc, din punct de vedere al ideologiei, ma declar liberal. Din lipsa de politicieni si din sinonimie, am votat cu ei pana acum. Dar stilul asta oportunist, in contextul ABSURD descris mai sus, ma scarbeste enorm. Cum, ma Crin, ma, nu tu trambitai “bunul simt” la precedentele alegeri? Acum, dupa ce te-ai colorat in (galben-)rosu, ai ajuns la nivelul la care astepti sa iasa in strada cativa pensionari si sa urle facebookul de corporatisti prost informati, ca sa tragi foloasele? De ce nu te-am auzit propunand imbunatatiri legii? Ce au alegerile parlamentare anticipate cu SMURDul? Hop si tu, nu?

PE SCURT. Un simbol, om respectabil, e pacalit de televiziune sa povesteasca in direct cosmarul visat noaptea precedenta. Un chior arogant si daunator inclusiv siesi, intamplator Presedinte, simte nevoia sa se ia la tranta cu simbolul si vorbeste singur vreo 40 de minute. Un post de televiziune (plus altele, plus online, plus bagatori de seama, agarici, manipulatori) rastalmacesc totul tragand balanta popularitatii in sensul in care ii intereseaza – ca doar e an electoral, nu? O lege de care Romania avea nevoie ca de aer (si care, tot “datorita” anului electoral, ajunsese, in sfarsit pe tapet) este pusa in dezbatere publica si apoi, cand oamenii ies in strada cerand (vezi, Doamne) modificarea ei, Basescu si Boc se sperie si o retrag din dezbatere (SUNTETI TOTI NEBUNI? Nu despre asta era vorba, sa o dezbatem, sa o modificam???). Oamenii sunt in continuare in strada si, evident, nu stiu de ce. Macar ninge ca in povesti…

Intrebarile mele:
1. pentru ce manifestati, oameni buni? ce anume cereti, concret, care sunt articolele de lege pe care le vreti modificate si in ce fel?
2. oare cum se simte domnul Arafat acum? Eu m-as simti foarte trist si folosit – pe de o parte, cineva mi-a luat imaginea si a scos niste amarati in strada, pe frigul asta, fara sa inteleaga de ce. Oamnii aia striga acum ce le trece prin cap si ma sustin pe mine, Arafat… pentru ce? Iar legea sanatatii si reformarea sistemului (NU neaparat cel de urgenta), de care aveam cu totii nevoie, s-a dus pe copca. Daca as fi Arafat, m-as simti responsabil sa ies din nou pe post si sa explic pe intelesul tuturor despre ce e vorba si sa multumesc pentru sustinere.
3. alooo, aia din strada? Voi sunteti cei cu simt civic, care veti merge la vot la alegeri? Si eu care ma plangeam de taranii din Cucuieti, care inca il cauta pe Iliescu pe buletinele de vot…
4. Basescule? Mai candidezi, dupa gafa asta? Pe bune, economia aia pe care o vizezi prin comasarea alegerilor poate fi mai mare daca te retragi, frumos, in stilul predecesorului geolog.
5. Macar am mai validat un om cu credibilitate, Arafat, de care aproape ca ne-am batut joc cu atata sustinere (similar, oarecum, cu Klaus Johannis in urma cu 4 ani). Cine il pune prim-ministru? Haideti, ca poate va votez! :)
6. Cand o sa scoatem Miorita, fatalismul si comentariile invatate pe de rost din manualele scolare? Cand vom incuraja, in schimb, fundamentarea si argumentarea opiniilor? Cand vom introduce “dezbaterea” si “oratoria” ca discipline obligatorii in scoli? Cand vom renunta la un sistem de invatamant bazat pe memorare si reproducere mecanica a parerilor altora si vom incuraja creativitatea si gandirea? Poate atunci vom avea un viitor mai bun si mai putin circ absurd. Si mai putine creiere albe manipulate, care sa voteze pentru noi.

 
0

Big Brother. Cu berze

Posted by Allen on Jul 7, 2010 in DePeNet, Nazbatii, ZiDeZi

Fiind mai tot timpul pe drumuri in ultima vreme, am constatat ca imi plac berzele si ma binedispune cand le descopar, in zbor sau cocotate pe cate un stalp de telegraf. Tara Barsei abunda de sate ospitaliere pentru inaripatele cu picioare si pliscuri lungi si le-am salutat in numar mare si in zona Tg. Mures.

Avand ochiul format, de cand cu radarele fixe ale Politiei Romane, nu am putut sa nu remarc o ciudatenie, intr-unul din respectivele sate: o camera in varful stalpului, indreptata spre cuib si nu spre sosea. La o cautare pe net am gasit asta: http://www.justin.tv/milvus#r=64fglEk~&s=li. Exista si inregistrari, in arhiva: puii mici, abia iesiti din ou sau masa in familie, in urma cu cateva zile.

Mi-a placut ideea, cu atat mai mult cu cat nu ii gasesc nici o utilitate concreta. Poate doar pentru cei care asteapta barza.

Watch live video from milvus’s channel on Justin.tv

Tags: , , ,

 
0

3 iunie 2010…

Posted by Allen on Jun 4, 2010 in Nazbatii, ZiDeZi

… sau despre cum a fost de ziua mea.

Nu, nu am primit un Logan. Am primit insa o surpriza ca in filme (sau, deh, ca in reclame) – o gasca de prieteni, un complot imens, un “all-star-game” in sala de la Saguna si un tort gigant. Si zeci de telefoane/mesaje/urari, ca niciodata. Nici nu stiam ca pot fi atat de popular si ca am atatia prieteni.

Multumesc, Crina! Si voua, tuturor!

Tags:

 
1

Voluntariat

Posted by Allen on Oct 1, 2009 in Nazbatii

In liceu am jucat baschet, la un nivel de semi-performanta. Adica aveam antrenor, aveam antrenamente saptamanale, aveam meciuri sambata, aveam “deplasari” (ce-i drept, doar in oras si una in judet). Multe din amintirile frumoase de atunci si multe din rezultatele obtinute cu echipa se datoreaza lui Jean Asztalos, antrenorul nostru. El ne-a organizat, el ne-a invatat bloc-iesire si inca vreo 2 scheme, cu el alaturi am pierdut doar doua meciuri intr-un sezon intreg.

Dupa liceu am mai jucat putin baschet si in facultate, la Politehnica Bucuresti, unde nivelul si pretentiile erau mai ridicate. Tot in anii respectivi am luat un loc 3 la streetball, urmat de un loc doi acum vreo 3 ani. Si cam atat, parea ca am divortat de acest sport.

Vine insa o vreme cand numeri tot ce ai primit si simti ca ai si tu de dat altora. Se numeste voluntariat si e o practica foarte benefica – o recomand, descreteste fruntile, ridica self-esteemul si imbunatateste tonusul general. Asa am facut si eu, propunandu-ma antrenor secund la echipa liceului meu, Andrei Saguna. De prisos sa mai spun ca in seara dinaintea primului antrenament am visat doar meciuri si tactica.

Acum, dupa (doar) doua antrenamente, pot sa spun ca imi place. Ei sunt tineri, sunt multi, joaca haotic, fac greseli simple si fundamentale, dar per total par sa aiba potential si sunt cativa chiar buni. Cel mai mult imi place sentimentul ca AM ce sa-i invat. Vom vedea rezultatele si evolutia, planuiesc sa organizam un amical cu o echipa consacrata, undeva la 3 saptamani de acum incolo.

Tags: ,

Copyright © 2017 Allen.ro All rights reserved. Theme by Laptop Geek.