4

Despre “umilinţă” şi despre “a pierde”

Posted by Allen on Apr 26, 2014 in ZiDeZi

La orice vârstă şi de orice sport te-ai apuca, începutul presupune să pierzi. De multe ori. Fie “umilitor” – la diferenţe mari, fie frustrant – “la mustaţă”, de fiecare dată rămâi cu aceleaşi sentimente: de neputinţă, de singurătate, de “lasă, data viitoare”.

A pierde este absolut normal. Există chiar o zicală – “drumul spre glorie trece prin umilinţă”. Este un pas care căleşte şi care triază – cei care îşi imaginează că drumul este scurt sau facil vor da bir cu fugiţii după primele înfrângeri. Voi rămâne doar acei care: 1. Iubesc sportul, indiferent de rezultat, 2. Înţeleg că drumul este lung şi că merită parcurs.

Am învăţat aceste lecţii prin multe sporturi pe care le-am practicat. Au fost multe cazuri în care, la rândul meu, am renunţat, aşa cum au fost şi câteva în care mi-a plăcut drumul şi în care am ajuns până unde am visat.

La 30 de ani m-am apucat de curling, împreună cu mai mulţi prieteni, majoritatea apropiaţi ca vârstă. Pentru câţiva dintre cei care nu au învăţat lecţia anterior, în alte sporturi, impactul a fost brutal. Când eşti junior treci mai uşor peste înfrângeri, poate pentru că joaca (şi nu rezultatul) este în prim-plan, poate şi pentru că ego-ul este microscopic. Când eşti adult însă, cu statut şi carieră, cu un mediu care te urmăreşte şi te judecă, percepi mai abrupt lucrurile şi atunci apare termenul “umilinţă” în vocabularul sportiv.

De unde până unde “umilinţă”? Paranteză: deşi în DEX definiţia dată termenului este de “sentiment de inferioritate” (notă neutră), în vocabularul uzual acesta este folosit cu sensul negativ de “înjosire”. Paranteză închisă.
Nu văd absolut nimic înjositor în a pierde, chiar şi la o diferenţa clară de scor. Competiţia este o oglindă, la modul ideal ea reflectă exact locul în care te găseşti pe o scară a performanţei, existând, e drept, şi excepţii (să le zicem “ghinioane”). De ce să fie înjositor să te uiţi în oglindă? Poate doar dacă aşteptările sau percepţia asupra realităţii sunt deformate – fie proprie, fie a celor care privesc împreună cu tine (a spectatorilor). Dacă ar fi să fac o comparaţie, m-aş gândi la părintele solicitat să rezolve problema de matematică pe care i-o arată copilul său – este înjositor că nu ştie încă tablă înmulţirii, prin prisma căreia problema ar deveni banală? Nu este, pur şi simplu nu a ajuns ÎNCĂ la acel nivel, iar problema are frumuseţea ei (şi cu siguranţă şi dificultatea ei deosebită), în contextul dat.

Performanţa este asemeni unui copil – trebuie să înveţi să o creşti şi trebuie să ai răbdare cu ea. Tot asemeni unui copil, poate să se frustreze sau să se demotiveze. Adevăraţii antrenori şi performeri ştiu toţi asta – noi, românii-spectatori, mai puţin, mai ales că este un aspect care ţine de cultură sportivă, de a înţelege ce înseamnă să ajungi în vârf, lucruri care, într-o ţară în care Daciada a murit de o generaţie, în care sportul se face cu scutiri şi în care tinerii au început să sufere de obezitate de la vârste fragede, sunt utopie. Nu e de mirare că atitudinea spectatorilor migrează dinspre “suporter” spre “critic” – suntem aproape mereu dezamăgiţi de sportivii noştri (şi asta foarte uşor), avem aşteptări supradimensionate, sfârşind prin a ne întoarce, dezgustaţi, spatele. Ne purtăm precum un părinte dezamăgit de propriul copil, a cărui singură vină este că nu e precoce (cum, vezi Doamne, ar trebui să aibă imprimat în gene). Sau care este precoce, dar nu “suficient” (raportat la gustul privitorului).

Dacă suprapunem atitudinea celor “de acasă” peste contextul reprezentat de subfinanţarea sportului şi lipsa infrastructurii, ajungem la adevărată “umilinţă” pe care trebuie să o suporte sportivii. E greu să fii singur, să te antrenezi “prin parcuri” şi să participi din banii proprii, din zilele tale de concediu, strângând din dinţi şi din buzunar, pentru că apoi presa şi “cei de acasă” să îţi judece aspru performanţele. Mulţi se blazează rapid, mulţumindu-se cu titluri naţionale şi renunţând să “tragă” pentru a progresa în plan sportiv – o alegere uneori de înţeles. Alţii, pleacă spre ţări în care primesc cel mai important lucru de care au nevoie – respectul. Puţini rămân şi strâng din dinţi şi continuă. Exemple sunt suficiente, din fiecare categorie, cu atât mai mult în sporturile de iarnă practicate în România – care suferă de o lipsa cronică, seculară, de performanţă şi medalii.

În curling nu e cu mult diferit. La băieţi avem o echipa care a reuşit, în termen scurt, să strângă admiraţia şi respectul celor “de afară”, în doar 3 ani reuşind să ia argintul în Grupa C europeană, să se califice şi să rămână în grupa B (lucru pentru care alţii investesc şi se antrenează de ani buni de zile). În ţară – mai multe comentarii ironice sau critice decât aplauze. La fete “umilinţa” a fost, până acum, factor de demotivare, multe dintre cele care au încercat sportul renunţând după primele competiţii.

Avem, acum, prima generaţie de juniori care s-au apucat de curling. Lor le spun doar să aibă răbdare, să se bucure de fiecare piatră jucată şi să urmărească, încet-încet, cum acestea încep să devină din ce în ce mai ascultătoare. Să aibă înţelepciunea necesară pentru a înţelege că foarte puţini dintre cei din jur ştiu ce înseamnă să faci sport şi că trebuie să îi considere pe aceştia (părinţi, colegi, chibiţi care le urează/cer “să veniţi cu aur acasă”) drept copii lipsiţi de răbdare, dornici să primească prăjitură “aici şi acum”. Să înţeleagă că drumul spre performanţă este lung dar continuu ascendent (nicidecum cu o pantă bruscă şi care te-ar lasă fără suflare) şi că trebuie să treacă vreo câţiva ani de paşi mărunţi până la medalii.

Celor “de acasă” le spun că susţinerea lor este esenţială – cel puţin în zilele când plecăm spre competiţii, acel “hai România!” dă sens tuturor orelor de antrenamente, tuturor sarificiilor. Frumos ar fi să nu scadă că număr şi să se reducă la tăcere după prima înfrângere. A fi suporter înseamnă a privi, împreună cu sportivii, în acea oglindă şi a accepta realitatea. Şi a vedea mereu partea plină a paharului. Pentru că totul are un început şi pentru că vreo câţiva oameni îşi sacrifică din timp, bani şi suflet (… pentru ei, de acord, dar şi…) pentru a reprezenta, cât pot de bine, România. Iar drumul asta lung către medalii are poveştile lui, pe care, că suporter, le poţi afla dacă rămâi aproape şi care sunt tot o recompensă, chiar dacă nu una de metal preţios.

Acestea fiind spuse… Hai România!

PS. Am scris aceste rânduri din Scoţia, unde participăm la Mondialele de Dublu-Mixt. Vi le dedic tuturor celor care, de acasă, aţi suspinat pentru noi, aţi simţit gustul amar după 2-14 cu Cehia (nimeni alta decât medaliata cu bronz de la mondialele precedente) şi 6-10 cu Japonia (după o revenire aproape de ireal şi de egalare, de la 0-10). Ştim că e greu să ai speranţe în miracole şi să nu le vezi întâmplându-se – şi noi simţim la fel şi ne străduim să performăm mai bine. Vă mulţumim pentru că va pasă şi pentru că ne sunteţi alături ACUM (când este greu, nu când trebuie să împărţim succesul). Avându-vă pe voi, nu simţim nici că “pierdem”, nici că suntem “umiliţi” – dimpotrivă. Şi e fain.

 
2

Duminica. “Invincibilii” (Intouchables)

Posted by Allen on May 6, 2012 in ZiDeZi

Seara, zambet si lai-lai. (Lai-lai-ul, in definitia data de Bogdan Taut, cercetatorul oficial al acestui fenomen, este acea stare de “moale”, de bine, de chillaneala, un soi de traducere a sintagmei “dolce far niente”).
Am ajuns in aceasta stare de gratie dupa biciclit in zori, pe Forestier, dupa gradinarit in ploaie, dupa siesta de pranz si dupa un film minunat, tandru, pe care vi-l recomand: Invincibilii (Intouchables). Coloana sonora, remarcabila, la randul ei – semnata Ludovico Einaudi.
Savurati!

 
5

La drum!

Posted by Allen on Apr 22, 2012 in ZiDeZi

WMDCC 2012
Stau in aeroportul Ataturk (Istanbul) si am vreo 5 ore de nefacutnimic. Neplanificate, fara graba, fara stress, tocmai bune de scris pe blog.
Precedenta data cand am trecut pe aici a fost in 2007. Si atunci in tranzit, si atunci cu bagaj mult, si atunci reprezentand Romania la o competitie – Abu Dhabi Adventure Challenge. Acum mergem la Campionatul Mondial de Curling Dublu Mixt.
Langa mine Daiana recupereaza din mailurile si taskurile ramase fara stapan de ieri, cand s-a hotarat, last-minute, sa ma insoteasca.
Povestea (ca nu se putea fara) este mai lunga. La Campionatul National de Mixt Dublu au fost inscrise initial 6 echipe. In martie insa, la apel, s-au prezentat doar doua – Novac/Coliban si Colceriu/Colceriu. “Finala”, prin urmare, s-a desfasurat in sistem 2 din 3 si am reusit sa o castig impreuna cu Crina (la acea vreme, in luna a treia de sarcina).
Contrar zvonurilor din lumea curlingului, cum ca poti participa in competitii pana cu o luna inainte de nastere, atat doctorul nostru cat si reactia organismului la antrenamente ne-au facut sa luam decizia inlocuirii Crinei pentru Mondiale. Optiunea fireasca a fost Diana Butucea, care a acceptat fara sa stea prea mult pe ganduri.
Astrele au rezervat o alta surpriza, administrativa – Dianei ii expirase pasaportul, asa ca, literalmente pe ultima suta de metri, Daiana a salvat situatia. Multumesc Daiana, multumesc Bughi, fara voi am fi avut de suportat o amenda serioasa si am fi amanat inca un an debutul Romaniei la un Campionat Mondial de Curling.

Vom incerca sa transmitem live cat mai multe dintre meciurile noastre pe www.livestream.com/curlingromania. Vom posta updateuri pe facebook – www.facebook.com/curlingromania. Si vom incerca sa vedem cu ce se mananca disciplina asta, intr-o companie selecta – vom infrunta Scotia, Suedia, Danemarca, Ungaria, Spania, Italia, Korea, Australia.
Hai ai nostri! :-)

Tags:

 
2

Despre absurd, romanism, Arafat si sanatatea noastra.

Posted by Allen on Jan 14, 2012 in Nazbatii, ZiDeZi

Daca nu ar fi sunat ieri la noi telefonul “ca la nebuni”, cu neamuri sau prieteni din tara, ingrijorati ca “a inceput Revolutia la Brasov”, probabil ca nu as fi scris nimic pe tema asta. Avand insa si ceva nelamuriri, am zis “hop si eu” cu parerea despre “salvarea SMURDului”.

Paranteza. Incerc sa ma tin cat mai apolitic si incolor, asta pentru ca noi, de fapt, nu avem politica, nu avem politicieni, nu avem partide consecvente ideologiilor pe care le trambiteaza… avem o cloaca interesata de impartirea ciolanului. Si atat.

Despre SMURD si initiatorul proiectului, domnul Arafat, tot respectul. Intr-adevar, ar fi o catastrofa sa se desfiinteze SMURD, opinie pe care o imbratiseaza TOATA lumea (cred ca inclusiv Basescu, daca l-ar intreba cineva).

Despre serviciile medicale din Romania si (ne/sub)finantarea lor, din nou consens: intreg sistemul este falimentar, gaunos, bani furati de la contribuabili pentru niste servicii inexistente. A zis-o si Basescu.

Buuun, avem doua certitudini: SMURD – good, sistemul sanitar – bad.

Urmarind sirul epic, “intriga” s-a consumat la TV. Acum cateva zile, domnul Arafat apare intr-o emisiune avand ca subiect noul proiect al Legii Sanatatii. Dar ghici cine intra in direct, cine suna la postul TV? Presedintele! Ca doar e om si dansul (ca in alta calitate imi este greu sa imi imaginez ca ar fi putut interveni). Si uite-asa, omul Basescu si-a tot dat cu parerea referitor la lege, la SMURD, la calitatile disjuncte ale domnului Arafat, vreme de vreo 40 de minute de cvasi-monolog. Un fel de Moromete, carevasazica. Urmarea? Arafat are de ales intre SMURD (caruia, parinteste, ii tinea partea) si calitatea de sub-secretar de stat in Ministerul Sanatatii (din care “ar fi trebuit sa sprijine legea, nu sa o critice” – really? credeam ca orice lucru este perfectibil) si, predictibil, alege SMURD-ul, plecand din Minister.

Urmarea urmarii? Cativa indivizi priceputi in manipulare incep sa inunde online-ul si media cu apeluri de “salvare a SMURD”.
Sa zabovim un pic. CINE desfiinteaza SMURDul sau cine a vorbit macar despre acest lucru? Nimeni. Cel mult, poate, domnul Arafat, care a lansat o ipoteza potrivit careia concurenta (vizata de noua lege) din domeniul serviciilor medicale (si, cica, implicit, si al serviciilor medicale de urgenta) ar duce la scaderea calitatii si ar dauna proiectului SMURD.

Care au fost rezultatele povestii?
In primul, rand, o campanie de spam online inutil, cu jdemii de clickuri menite sa salveze SMURDul. Cum sa il salveze? De la ce?
Nu am vazut nici o campanie vis-a-vis de proiectul de lege a sanatatii, nici pareri despre cum sa fie imbunatatita legea. Doar gramezi de conturi facebook care sustin SMURDul.

Pasul doi – iesirea in strada. Cica flash-mob anuntat pe facebook, dar ma indoiesc ca toti pensionarii acri pe care i-am vazut la TV au dat like si join. Mai ingrijorator este ca nu am vazut macar o parere pertinenta exprimata de cei intervievati, nimic legat de contestarea unei anume portiuni de lege si imbunatatirea ei (adica exercitiul democratic la care m-as fi asteptat), doar lozinci, urlete, oameni care plang la comanda si reclama pensiile mici. Ba chiar, azi, “veniti cu noi, ca in 22″ si “jos dictatorul”. Unde e SMURD-ul si apararea lui, in toata povestea asta???

Basescu iese la TV si ii cere public lui Boc retragerea legii. Oamenii sunt insa tot in strada, ca deh, s-au incalzit sub ninsoare si le era dor de “22 decembrie reloaded”. Sa simta un pic de coeziune, de putere in mainile lor, sa simta “ca se intampla ceva”, dupa ani in care au fost batjocoriti. Sarmani neghiobi, ati ajuns o masa de manevra atat de ordinara incat nici nu mai trebuie sa intelegeti motivele pentru care sunteti trimisi in strada. Cand va intreaba cineva “de ce?” raspundeti simplu, cu “huo!”.
Ii exclud din discutie pe cei care au citit, macar pe sarite, legea, care au simtit sa protesteze la obiect, dar pe care ii intreb: CE anume cereti?

Azi, la TV, apare Crin Antonescu, sa ceara alegeri anticipate. Recunosc, din punct de vedere al ideologiei, ma declar liberal. Din lipsa de politicieni si din sinonimie, am votat cu ei pana acum. Dar stilul asta oportunist, in contextul ABSURD descris mai sus, ma scarbeste enorm. Cum, ma Crin, ma, nu tu trambitai “bunul simt” la precedentele alegeri? Acum, dupa ce te-ai colorat in (galben-)rosu, ai ajuns la nivelul la care astepti sa iasa in strada cativa pensionari si sa urle facebookul de corporatisti prost informati, ca sa tragi foloasele? De ce nu te-am auzit propunand imbunatatiri legii? Ce au alegerile parlamentare anticipate cu SMURDul? Hop si tu, nu?

PE SCURT. Un simbol, om respectabil, e pacalit de televiziune sa povesteasca in direct cosmarul visat noaptea precedenta. Un chior arogant si daunator inclusiv siesi, intamplator Presedinte, simte nevoia sa se ia la tranta cu simbolul si vorbeste singur vreo 40 de minute. Un post de televiziune (plus altele, plus online, plus bagatori de seama, agarici, manipulatori) rastalmacesc totul tragand balanta popularitatii in sensul in care ii intereseaza – ca doar e an electoral, nu? O lege de care Romania avea nevoie ca de aer (si care, tot “datorita” anului electoral, ajunsese, in sfarsit pe tapet) este pusa in dezbatere publica si apoi, cand oamenii ies in strada cerand (vezi, Doamne) modificarea ei, Basescu si Boc se sperie si o retrag din dezbatere (SUNTETI TOTI NEBUNI? Nu despre asta era vorba, sa o dezbatem, sa o modificam???). Oamenii sunt in continuare in strada si, evident, nu stiu de ce. Macar ninge ca in povesti…

Intrebarile mele:
1. pentru ce manifestati, oameni buni? ce anume cereti, concret, care sunt articolele de lege pe care le vreti modificate si in ce fel?
2. oare cum se simte domnul Arafat acum? Eu m-as simti foarte trist si folosit – pe de o parte, cineva mi-a luat imaginea si a scos niste amarati in strada, pe frigul asta, fara sa inteleaga de ce. Oamnii aia striga acum ce le trece prin cap si ma sustin pe mine, Arafat… pentru ce? Iar legea sanatatii si reformarea sistemului (NU neaparat cel de urgenta), de care aveam cu totii nevoie, s-a dus pe copca. Daca as fi Arafat, m-as simti responsabil sa ies din nou pe post si sa explic pe intelesul tuturor despre ce e vorba si sa multumesc pentru sustinere.
3. alooo, aia din strada? Voi sunteti cei cu simt civic, care veti merge la vot la alegeri? Si eu care ma plangeam de taranii din Cucuieti, care inca il cauta pe Iliescu pe buletinele de vot…
4. Basescule? Mai candidezi, dupa gafa asta? Pe bune, economia aia pe care o vizezi prin comasarea alegerilor poate fi mai mare daca te retragi, frumos, in stilul predecesorului geolog.
5. Macar am mai validat un om cu credibilitate, Arafat, de care aproape ca ne-am batut joc cu atata sustinere (similar, oarecum, cu Klaus Johannis in urma cu 4 ani). Cine il pune prim-ministru? Haideti, ca poate va votez! :)
6. Cand o sa scoatem Miorita, fatalismul si comentariile invatate pe de rost din manualele scolare? Cand vom incuraja, in schimb, fundamentarea si argumentarea opiniilor? Cand vom introduce “dezbaterea” si “oratoria” ca discipline obligatorii in scoli? Cand vom renunta la un sistem de invatamant bazat pe memorare si reproducere mecanica a parerilor altora si vom incuraja creativitatea si gandirea? Poate atunci vom avea un viitor mai bun si mai putin circ absurd. Si mai putine creiere albe manipulate, care sa voteze pentru noi.

 
0

“I’ll be back!”

Posted by Allen on Dec 3, 2011 in ZiDeZi

Nu sunt Schwarzenegger, dar de cate ori m-a purtat vreun gand la blogul personal, niciodata cu adevarat activ si totalmente lasat in paragina in ultima vreme, replica starnita in minte a fost cea a Terminatorului – “I’ll be back!”, adica voi reveni… candva…
Ultimul an si jumatate, de cand am devenit lup singuratic (”pe cont propriu”, “antreprenor” fiind concepte sinonime), nu am mai scris nu din cauza ca nu mi s-au mai intamplat lucruri semnificative, dimpotriva, mi s-au intamplat cele mai multe, ci pentru ca este greu sa focusezi, sa sintetizezi si sa sumarizezi din centrul luptei.

Asadar… Am iubit, am muncit, m-am jucat. Am intalnit oameni noi, frumosi si interesanti. Am cimentat prietenii cu acei oameni care simti ca ti-au fost trimisi.
Pisicile sunt bine, 4 la numar. Ariciul a plecat, sa-si caute norocul. Testoasele hiberneaza, autoingropate prin gradina.
Din perspectiva business, m-am imbogatit cu un partener care ma completeaza de minune si am extins serviciile de consultanta si spre cultura organizationala, cu implicatii in vanzari si marketing.

Cam atat, in mare. Voi reveni cu detalii. Si mi-ai lipsit, blogule!

Tags: ,

 
0

Programul “Piste pentru biciclisti” – incotro?

Posted by Allen on Jul 8, 2011 in ZiDeZi

Administratia Fondului pentru Mediu anunta zilele trecute deschiderea “Programului de realizare a pistelor pentru biciclisti”. Stirea a fost preluata si difuzata de mai multe site-uri de informare pe tema finantarilor nerambursabile: fonduri-structurale.ro si finantare.ro.

Pana aici, toate bune. Se aloca 50 mil euro pentru apel si se stabilesc limite pe proiect de 2,5 mil euro pentru orase, judete (…) si 1,5 mil euro pentru comune. Adica vreo 20-30 de proiecte. Daca ne uitam un pic mai in detaliu si vedem ca pentru un punctaj bun trebuie sa ai minim 10 km de piste, rezulta un total multumitor ca punct de debut pentru astfel de initiative. Problema este cu punerea in practica. Sa explic de ce…

In ultimele 18 luni am colaborat (pe parte de consultanta/proiectare) in doua proiecte care vizeaza dezvoltarea infrastructurii pentru biciclisti. Este vorba de proiecte mari si “cu cap”, care sper sa fie duse la bun sfarsit in anul urmator, nicidecum exemplele negative tip Bucuresti (piste care trec prin stalpi, fragmente discontinue etc) de care este plin Internetul. Ambele proiecte in mediu urban din Romania, cu specific diferit dar probleme comune: trafic intens (chiar supra-aglomerat), strazi inguste, benzi de circulatie dimensionate la limita, trotuare inguste si/sau discontinue, probleme de proprietate pe alocuri (nu toate zonele pretabile pentru piste sunt pe domeniul public). Ambele proiecte vizeaza finantarea prin fonduri structurale disponibile la acel moment (in speta, POR axa 1).

Care sunt punctele care fac GREU implementabil (uneori imposibil) un astfel de proiect:

  1. Latimea actuala a strazilor, a benzilor de circulatie si a trotuarelor. Indiferent ca vorbim de Transilvania, Moldova sau Muntenia, orasele mari se confrunta cu probleme de trafic, in special in zona centrala. Daca in Ardeal, in majoritatea cazurilor, stradutele inguste si arhitectura istorica nu lasa loc de prea multe optiuni, in orasele “moderne” spatiul suplimentar este deja sufocat de locuri de parcare. Solutii punctuale (la nivel de strada/artera) se mai gasesc, insa dificultatea consta in a realiza o retea coerenta, care sa acopere principalele rute si zone de interes din oras
  2. Strategia de dezvoltare urbanistica si de management al traficului. Sunt convins ca nici o primarie mare nu va accepta din prima solutii precum desfiintarea locurilor de parcare, desfiintarea unor benzi de circulatie sau inchiderea unor artere importante si transformarea lor in pietonale+piste. Chiar daca exista argumente ce pot fi aduse in favoarea unor astfel de masuri, sa crezi ca vei face educatie “verde” si ciclista maselor-care-merg-cu-automobilul-inclusiv-pentru-a-si-lua-tigari-de-la-coltul-blocului mi se pare naiv. Cred ca lucrurile ar putea sa evolueze in aceasta directie, insa treptat – pe masura ce numarul biciclistilor capata proportii si vocile lor se fac din ce in ce mai auzite… “pe bune”.
  3. STAS-urile invechite. Este o problema semnalata de multa vreme de asociatiile de profil (batesaua.ro, Clubul de Cicloturism Napoca etc.), insa standardele in vigoare sunt tot de pe vremea lu’ bunicu’ – necesita actualizare si o flexibilitate mai mare in alegerea solutiilor pentru probleme particulare.
  4. Ghidurile solicitantului si cheltuielile eligibile. Orice “cap luminat” scriitor de ghiduri este evident ca nu si-a pus problema tehnica a realizarii de piste – a stat in birou si a scris, fara sa se gandeasca macar la cateva dintre problemele descrise mai sus. Concret, sa faci o retea formata exclusiv din piste (asa cum sunt ele definite de STAS-uri si de ghiduri) este imposibil. Detaliez la punctul urmator ce lipseste.
  5. Ignorarea unor solutii moderne, complementare pistelor. Prezente cu succes in alte parti de lume, sustinute de studii si statistici, solutiile “Cycle-friendly infrastructure” (Bicycle boulevard, Shared lanes, Bicycle-friendly measures) ofera flexibilitatea de care avem nevoie in realitatea oraselor noastre. Astfel, pe langa mult-trambitatele “piste”, ar trebui sa ne gandim si la “trasee optimizate/recomandate circulatiei biciclistilor”. Aceste trasee ar putea fi strazi paralele cu arterele principale, cu valori de trafic reduse, cu limitari de viteza impuse (semnalizare, limitatoare fizice etc), zone rezidentiale etc. Pe o strada mai putin circulata, care are 5 m latime, este imposibil sa delimitez o pista; pot, insa, sa impun limitare de viteza la 30 km/h si sa o declar ca fiind folosibila “la comun”, ca traseu sigur pentru biciclisti. Si solutiile “ignorate” nu se opresc aici.

Cred ca in demersul initiat de AFM lipsesc mai multe elemente care ar asigura succesul. Cred ca o colaborare stransa cu societatea civila (in special cu ONG-urile cu activitate in domeniu) ar fi foarte utila. Si mai cred ca o deschidere din partea tuturor, spre solutii pretabile acestui inceput, este obligatorie. Fiind implicat direct, am observat rigiditate atat din partea autoritatilor (in privinta masurilor restrictive asupra traficului si parcarilor) cat si din partea societatii civile (in privinta unor solicitari exagerate pentru gradul de dezvoltare actual – ex: inchiderea unor artere, desfiintarea parcarilor). Rezultatul pana acum – mult zgomot, putine piste “adevarate”. Sa vedem ce va urma…

 
6

Cum e cu mirajul banilor pentru tineri (”Microintreprinderi pentru tineri”)

Posted by Allen on Feb 23, 2011 in Tara Fagaduintei, ZiDeZi

coins

Mare valva – statul ofera facilitati si un ajutor de pana in 10000 eur pentru tinerii care vor sa deschida afaceri sub forma de microintreprinderi nou infiintate. Pana aici toate bune, presa entuziasmata si habarnista, guvern minunat!

Daca ne uitam pe normele de aplicare si pe ghidul solicitantului incep sa apara umbrele:
- programul se adreseaza tinerilor pana in 35 de ani, care NU au mai avut o afacere (asociat sau administrator) pana acum. Care-i baiul? Care spirit antreprenorial sta sa asteapta pana la 35 de ani sa se manifeste? Probabil ca o fi util programul asta pentru acei putini tineri cu idei, proaspat absolventi de facultate – norocul lor – sau pentru alti cativa avizi dupa siguranta care au lucrat prin firme pana le-au crescut aripile si acum se simt pregatiti sa ia haturile in maini, insa cei care au avut idei si zvacul de antreprenor cred ca deja s-au luat la tranta cu birocratia si si-au pornit afacerile si fara banii de la stat. Pe ei de ce nu ii avem in vedere? Mai ales ca multi si-au probat deja competenta.
- evaluarea se face exclusiv ONLINE. Adica ai o grila, un algoritm simplu si explicit, asa incat stii ce sa scrii ca sa iei punctaj maxim. Nu conteaza ce vrei sa faci, daca ai studiat sau nu piata, care sunt avantajele competitive etc… nu conteaza nimic, cata vreme te misti repede, ai jumatate din banii de cofinantare, faci afacerea de PRODUCTIE, in mediul RURAL si angajezi MINIM 4 oameni. Restul? Probabil vor muri cu speranta, ca la cum e facut programul nu prea ii vad cu sanse la obtinerea de fonduri (ierarhizarea se face in functie de punctaj si apoi conteaza data depunerii; NICI O EVALUARE REALA A PLANULUI DE AFACERI)
- (aproape) toti cei care m-au solicitat pana acum au avut abordarea “vreau bani” si nu “am o idee”. Se pare ca romanului ii vin ideile in functie de oportunitati si nu in functie de competente si analize elaborate. In aceste conditii ma indoiesc de rezultatele pozitive pe care ar trebui sa le produca programul proaspat lansat.

Am trecut azi pe la Registrul Comertului. Functionari agitati si nervosi plus o gramada de lume pe la cozi. Intr-un colt un domn de la tara care evident nu se incadra in profilul eligibil (avea peste 35 de ani). Auzise ca se dau bani si vroia sa ii faca fiului o firma. Fiul (”antreprenorul”) – absent. Mi s-a facut mila de acest alergator dupa Fata Morgana – fara pregatire sau experienta in lupta cu birocratia, statea umil fara sa fie bagat in seama de cineva, la un alt ghiseu decat cel normal, in vreme ce altii i se bagau ostentativ si continuu in fata. Este suficient de relevanta imaginea?

Ceva din toata agitatia imi spune ca fondurile vor ajunge tot “la cine trebuie” (a se citi copii de parinti cu afaceri, care pot sustine cofiinantarea si au parghiile pentru a se misca rapid) sau se vor pierde. Faptul ca in cateva zile de la lansare s-au inregistrat 700 de SRL-D-uri pare sa confirme prima varianta. Pacat ca obiectivele programului sunt orientate pe cantitate (numar de firme nou infiintate) si nu spre rezultate calitative, neexistand o evaluare in acest sens a planului de afaceri. Pacat.

Tags: ,

 
2

A pastra

Posted by Allen on Jan 7, 2011 in ZiDeZi

A fost odata o vreme in care oamenii se iubeau mai mult. In care isi duceau dorul si isi trimiteau ganduri sa le tina de cald si de urat. Bunicii mei vin din acele vremuri.
Pe langa traditia de a sarbatori in familie orice eveniment, prilej de a aduna zeci de oameni in jurul mesei, intr-un apartament de bloc ce se umple de voie buna, bunicii mei pastreaza legatura, cu sfintenie, cu zeci de oameni ce le-au colindat sau intersectat viata. Si fac asta cu mare arta – isi folosesc an de an biletele numarate ce la ofera gratuitate pe tren, pentru a vizita te miri ce rude despre a caror existenta noi nici nu aveam habar; si-au pus si Romtelecom si RDS si au studiat care sunt cele mai avantajoase optiuni pentru a suna in America. Si fac toate astea cu o bucurie ce li se citeste pe chip si pe care o transpun in glas, oferind-o tuturor celor cu care vorbesc.
De Craciun ei scriu si primesc vederi. Desi au mobil si il folosesc, nu trimit sms (acelasi) la toata agenda. Pentru ca ei stiu sa comunice altfel. Pentru ca stiu ca anumiti oameni pe care ii intalnesti sunt un dar si stiu sa il pastreze. Si nu au nevoie de facebook pentru asta, desi folosesc conceptul, intr-o forma arhaica, de zeci de ani.

Bunicul meu este nascut in decembrie si a implinit de curand 80 de ani. Anul trecut si-a facut debutul in Internet (la cererea lui) iar acum primit cadou un webcam. De Craciun s-au conectat pe skype si au cantat colinde rudelor din America. Au incercat si au reusit sa se adapteze la tehnologie dar o folosesc pentru acelasi scop si cu aceeasi sensibilitate cu care scriu scrisorile. Mi-ar placea sa invat de la ei naturaletea si caldura cu care relationeaza cu oamenii, felul cinstit si deschis cu care ofera bunatate. Pentru mine, in materie de relatii interumane si sentimente conexe, ei sunt lectia de “a pastra”.

Multumesc, Omi! Multumesc, Mosu’!

Tags: , ,

 
0

Big Brother. Cu berze

Posted by Allen on Jul 7, 2010 in DePeNet, Nazbatii, ZiDeZi

Fiind mai tot timpul pe drumuri in ultima vreme, am constatat ca imi plac berzele si ma binedispune cand le descopar, in zbor sau cocotate pe cate un stalp de telegraf. Tara Barsei abunda de sate ospitaliere pentru inaripatele cu picioare si pliscuri lungi si le-am salutat in numar mare si in zona Tg. Mures.

Avand ochiul format, de cand cu radarele fixe ale Politiei Romane, nu am putut sa nu remarc o ciudatenie, intr-unul din respectivele sate: o camera in varful stalpului, indreptata spre cuib si nu spre sosea. La o cautare pe net am gasit asta: http://www.justin.tv/milvus#r=64fglEk~&s=li. Exista si inregistrari, in arhiva: puii mici, abia iesiti din ou sau masa in familie, in urma cu cateva zile.

Mi-a placut ideea, cu atat mai mult cu cat nu ii gasesc nici o utilitate concreta. Poate doar pentru cei care asteapta barza.

Watch live video from milvus’s channel on Justin.tv

Tags: , , ,

 
0

Pietre ude…

Posted by Allen on Jun 24, 2010 in ZiDeZi

Pietre ude. Ploaie. Aer rece. Noroi ce scrasneste intre dinti. Noroi in ochi, noroi pe haine, noroi pretutindeni. Bolovani topaitori. Siroaie pe drum, siroaie pe obraji, siroaie pe tot corpul. Viteza. Scrasnet ocazional de frane. Salamandre. Flori de soc. Frig. Frumos. Verde.

Antrenament.

 
0

3 iunie 2010…

Posted by Allen on Jun 4, 2010 in Nazbatii, ZiDeZi

… sau despre cum a fost de ziua mea.

Nu, nu am primit un Logan. Am primit insa o surpriza ca in filme (sau, deh, ca in reclame) – o gasca de prieteni, un complot imens, un “all-star-game” in sala de la Saguna si un tort gigant. Si zeci de telefoane/mesaje/urari, ca niciodata. Nici nu stiam ca pot fi atat de popular si ca am atatia prieteni.

Multumesc, Crina! Si voua, tuturor!

Tags:

 
1

Deconectari

Posted by Allen on May 15, 2010 in ZiDeZi, muzici

Azi e sambata.

Din cauza gandurilor care imi zumzaie toata saptamana prin cap si care intotdeauna se amplifica odata cu apropierea de weekend, noi am ajuns sa numim cele doua zile magice “minivacanta”. Sunt sfinte.

A venit verdele, urmeaza vara. Ne luam portiile de natura si de deconectare – este ca un “reset” saptamanal, pentru care trec, de fapt, celelalte 5 zile.

Pentru cei in pana de idei sau care nu inteleg conceptul, recomandam:

(descoperire intamplatoare, melodie frumoasa, asemanare izbitoare cu duminicile trecute)

I love your smile

Tags: , ,

 
1

Connections…

Posted by Allen on May 13, 2010 in ZiDeZi

Nu-mi place LinkedIn. Mi se pare lame, inutil de complicat in anumite zone, inutil pur si simplu in altele. Dovada ca nu il inteleg si nici nu imi bat capul cu asta. I’m not a career guy, anyway.

Am primit in ultima vreme invitatii de “connect with” de la diversi colegi (btw… la ce sa ne conectam? Stim unde lucram fiecare, de comunicat nu prea comunicam prin viu grai, daramite asa…). Le-am cam ignorat pana s-au adunat cat de un snop de acceptat in 30 de secunde.

Revenirea pe LinkedIn mi-a oferit insa doua surprize haioase. Exista o rubrica “Viewers of this profile also viewed…” si din curiozitate am descoperit urmatoarea “vecina”:

Asadar, “stau” la 2 omuleti de Hillary. Punte biumana intre locatarul din Schei si fosta viitoare locatara de la Casa Alba. Mai ziceti ceva…

… dar cand ma uit mai bine…

Pesemne de la Barac(k)a la Coliba(n) distanta e infima si caile-s batute. Traiane, daca vrei sa-ti aranjez o intalnire, da-mi un bip.

 
0

China si separatistii

Posted by Allen on Feb 19, 2010 in ZiDeZi

Gandul zilei: Cand un miliard de oameni iti spun ca esti separatist, nu ai de ales decat sa accepti acest lucru.

(vis-a-vis de atitudinea Chinei, care condamna intalnirea dintre presedintele american si Dalai Lama, pe care chinezii il considera “un separatist periculos”)

 

 
1

Hai, Edit!!!

Posted by Allen on Feb 18, 2010 in ZiDeZi

edit_vancouver

Edit Miklos, in proba de Coborare la Olimpiada de la Vancouver 2010 (foto: 2010 (c) Tudor Carstea)

A inceput Olimpiada de Iarna. Asta se traduce prin furnici in burta din patru in patru ani.

Am crescut cu cupe pe dulap si diplome cat sa tapetezi un perete intreg. Toate, ale bunicului participant la trei Jocuri in Alb. Poate asa se explica magnetismul pe care probele de schi alpin de la Olimpiada il exercita asupra mea.

Azi m-am asezat cuminte in fata televizorului – a fost seara cursei de DH feminine. Romania, reprezentata de Edit Miklos – singura schioare care se ambitioneaza sa arate ca tara noastra exista in schiul mondial. Dupa un debut de sezon cu probleme, dar cu puncte adunate in Cupa Mondiala, Edit este “visul frumos” al Romaniei la aceasta Olimpiada, in probele alpine.

M-am uitat cu emotie crescanda la toate concurentele. M-a enervat Eurosportul pentru pauzele publicitare dese (mai ales dupa ce a trecut Lindsay Vonn). Capac mi-a pus insa TVR2 – postul national a preferat sa ne lase cu ochii in luna cu doar cateva schioare inainte de Edit. Nu mai spun nimic de comentariul ageamiu, in special din partea vocii feminine. Inca il regret pe Radu Savin (fost la Eurosport), dupa mine cel mai bun comentator de schi de limba romana.

Asadar, cu nervii intinsi la maxim si noduri in gat am intrat pe net, in cautare de vesti si feed live. Situatia se prezenta bine: partie dura, abandonuri multe, cele care au plecat dupa Vonn ori au ajuns cu intarzieri mari, ori au abandonat. O cursa buna pentru Edit, la sub 3 secunde diferenta de Vonn, insemna cel mai bun rezultat din istorie pentru Romania – un top10 de care niciodata nu am fost aproape. Iar Edit e bataioasa, poate sa vina sub +3.00. Mi-am si dat pronosticul: fie se rupe, fie face cursa vietii.

Feed-ul live da informatiile complete – timpi intermediari, viteza atinsa. Secundele curg greu, ma simt ca si cand as fi eu la start si revad mental virajele care ma asteapta. Imi imaginez figura lui Edit – concentrata, determinata… GO! La primul intermediar – +0.51 (!!) Excelent! Mai bine decat precedentele 5 schioare (timp de locul 2, in cazul improbabil in care s-ar conserva pana la final)! Al doilea timp: +1.00 (!!) – hai, Edit!!! Diferenta de “bronz”, dar, cel mai important – timp care arata ca “se bate”, ca merge la limita.

(am vazut mai toate Olimpiadele de dupa ‘90. Am incurajat de fiecare data romanii, oarecum detasat insa, asa cum i-am perceput si pe ei de fiecare data. La televizor pareau “in reluare”. Da, avem lipsuri. Da, nu avem bani si nici conditii. Totusi, sa te bati cu africani sau alti exotici si sa iesi constant muuult la coada clasamentului… e un pic hilar. La fel cum hilar a fost in urma cu cativa ani sa luam un loc in jur de 20 la fete, la slalom, aproape mergand in plug si venind la o mansa de slalom la peste 12 secunde in spatele castigatoarei. Pe scurt: sportivii nostri au mers “la siguranta”, doar ca sa termine – e si asta o intrare in “istorie”, intr-una mai mica si cu iz personal ca deh, performanta nu e pentru oricine)

Al treilea timp: +2.39 (!!). E timp de top10 si suntem la jumatatea cursei. Toti timpii intermediari de pana acum ai lui Edit sunt mai buni decat ai lui Stacey Cook, locul 11 in acest moment!!!

… ah! Verdictul a venit taios, curmand brusc visul: DNF. A cazut. Caseta de comentarii incepe sa se umple de tipat – “ouch!”, “oh, my God!”. Sunt cei care vad transmisia live prin tarile lor si mai ne dau si noua cate o veste. Cica e cea mai urata cazatura de pana acum, in concurs – si asta inseamna ceva, in conditiile in care am vazut cateva plonjoane dure de tot. Trec 5, trec 10, trec 15 minute. Cursa e oprita si singurul lucru pe care il mai aflu este ca Edit s-a accidentat destul de serios si se asteapta venirea elicopterului. Doamne ajuta sa fie sanatoasa!

Multumesc, Edit, pentru visul din seara asta! Jumatate de cursa reprezinta mai mult decat am trait in 20 de ani de Olimpiade. Si stiu sigur ca lucrurile nu se vor opri aici. Mult succes! HAI, EDIT!!!

Updates:

Update 19.02 – Edit are intindere de ligamente la genunchiul drept. Va sta aproximativ 2 luni, ratand finalul de sezon. Putea fi mai rau. Multa sanatate, Edit si o revenire pe cai mari!

Update 18.02, 01:37Tudor transmite din Canada (multumim, Tudor!) – Edit si Floro asteapta RMN-ul (se pare ca e coada, dupa ziua de azi). S-ar putea sa fie o problema la ligamente.

Update 18.02, 01:13Edit nu are fractura!

Update 18.02, 00:53 – Sorin Anghel transmite vesti sumbre de la fata locului. Sper sa nu se confirme banuielile…

Update 18.02, 00:41Fotografii de la fata locului, postate de sport.ro. Pare mai serioasa problema decat se comenta pe Internet.

Update, 4:07 p.m. ET: “Edith Miklos of Romania is on a stretcher at the side of the course – she was able to move her arms – and will be taken off the mountain after crashing. Until that happens, the competition is being delayed with nine racers still to start. Eight of the 35 who did start did not finish. (usatoday.com)”

Dupa accidentul lui Edit, reprezentanta gazdelor, Georgia Simmerling, a renuntat sa mai ia startul, acuzand gradul de dificultate al traseului in conditiile numarului redus de antrenamente pre-concurs (anulate/afecatate de starea meteo). Si Georgia este acasa, stie partia…

Tags: , ,

 
0

“Old School”

Posted by Allen on Jan 23, 2010 in ZiDeZi

Zilele trecute am ajuns pret de cateva ore si o discutie pe la fosta “Cantina a Partidului”, transformata intre timp in bistro. La o masa alaturata, un fost, actual sau viitor senator le preda lectii de viata unor domni care il ascultau ca pe Moise. Am prins urmatoarele crampeie:

“,,,Daca gresesti, sa nu recunosti.
Daca recunosti, sa nu scrii.
Daca scrii, sa nu semnezi.
Daca semnezi, sa nu te mai plangi!”

Probabil ca asa se preda lectia despre Responsabilitate la Stefan Gheorghiu, pe vremuri. Halal, Virtute!

Tags:

 
0

La Multi Ani!

Posted by Allen on Jan 9, 2010 in ZiDeZi

Am asteptat sa treaca un pic afluxul de urari, ca sa va zic si eu:

La Multi Ani, tuturor! 2010 motive de bucurie, zilnic!

La Multi Ani, Ionu, Ionel, Ioana, Johannes, ioni pozitivi, ioni negativi!

La Multi Ani, Omi!

La Multi Ani, 8!

Tags:

 
0

Bulgarii, dragii de ei!

Posted by Allen on Nov 19, 2009 in ZiDeZi

Simpatici bulgarii. Mi se par o natiune onesta si calda si mai deschisa decat suntem noi intre noi.

Am avut idei preconcepute hat-vreme, date de o superioritate apriorica tipic romaneasca in raportul cu ei. Am avut ocazia sa mi le schimb in urma cu doi ani, cand am fost cu echipa NoMad la XVenture Race. Am pastrat atunci o umbra de retinere in judecata, gandindu-ma ca ‘om fi fost primiti si tratati ca niste vedete.

Toamna aceasta am avut doua proiecte (job-related) dincolo de Dunare. Am colindat pe la Balchik (statiune pe care am admirat-o extra-nebunie-sezoniera) si la Silistra (orasel linistit si cvasi-cochet, cu o frumoasa faleza la Dunare). Nu am intalnit doar oameni implicati in turism, asa incat pot sa imi proclam parerea definitiva: imi plac si imi sunt dragi bulgarii. Si mi se pare ca fac lucrurile cu (un pic mai mult) bun simt (decat se fac la noi). Servicii, preturi, conditii de cazare, toate mi se par la alt nivel.

Merita sa vizitati Bulgaria, mai ales ca este la o aruncatura de bat. Fie ca mergeti iarna la schi (si aveti unde, au investit masiv), fie vara pe litoral, o sa va placa.

Cat despre primirea pe care mi-au oferit-o in Silistra… doar candidatii la Presedintie mai au parte de asa ceva :-) M-au emotionat atat de tare, incat ii iert si pentru eroarea de ortografie.

Tags: ,

 
0

Wasted sunsets…

Posted by Allen on Nov 3, 2009 in ZiDeZi

Motto: Exista clipe a caror estetica este strict intima.

La cursul de fotografie am invatat ca peisajele (in general) si cerul (in mod particular) cu foarte greu pot reprezenta subiectul unei fotografii cu adevarat bune. Motivul pare a fi simplu – subiectul “fiind acolo”, este doar o chestiune de noroc, de sansa a fotografului, sa apese pe buton intr-un decor gata “aranjat” independent de interventia sa. Si, as adauga, este un subiect prea la-ndemana tuturor, in special de cand cu explozia de aparate compacte si foarte performante. Fiind asadar extrem de simplu sa obtii cadrul bun atat din punct de vedere conceptual cat si tehnic, “bunul” se perimeaza, devine mediocru, isi pierde valoarea. Cerul, ca subiect singular al unei fotografii, ni s-a recomandat a fi evitat.

Mihai a fost cel mai bun prieten al tatalui meu. Mihai venea la noi in vizita in fiecare joi si de cele mai multe ori asculta decat vorbea. Avea insa o tacere speciala, calda, care putea substitui manunchiuri intregi de fraze.
Mi-l amintesc pe Mihai intr-o postura caracteristica: intr-o dupa-amiaza tarzie de vara, in balconul sufrageriei noastre, privind, tacut, apusul. Dupa minute de tacere, i-a spus tatalui meu doar atat: “Ionule, ce apus…”. Nu pot reda tonul si nici expresia lui de atunci, dar va garantez ca nu era nimic exagerat, nimic patetic, nimic teatral in atitudinea sa. Era doar o expresie a unei trairi launtrice, spusa pe un ton ce purta o umbra de tristete sau de melancolie. O traire precum un oftat.

Cam asa sunt si pozele acestea. Lipsite de orice pretentie artistica, le postez strict pentru mine, ca amintire a unui octombrie involburat, in care am calarit Dunarea in lung si-n lat. Din Calarasi, cu succes si cu acest apus, m-am intors acasa!

PS. Titlul – melodie Deep Purple, merita ascultata din cand in cand.

Tags:

 
0

Despre oamenii-cuta

Posted by Allen on Oct 29, 2009 in ZiDeZi

Oamenii cuta sunt acei oameni care sunt tot timpul preocupati prea-preocupati mult-prea-preocupati de cate ceva. Asta chiar si atunci cand stau singuri in birou si se uita pe geam si tu, muritor de rand, intri, zambesti si le dai “buna ziua” – evident, nu se vor sinchisi sa iti raspunda.

Pentru acesti oameni suprapreocuparea vine odata cu fisa postului. Sau, pentru unii, este un exercitiu pentru o functie viitoare.

Oamenii-cuta sunt profesionisti adevarati. Oamenii-cuta nu mai au trairi pe care sa nu si le poata controla. Oamenii-cuta nu isi permit sa zambeasca, decat formal. Oamenii-cuta au ca teme preferate de discutie eficienta si performanta, folosind cuvinte precum “sistem”, “implementare”, “strategie”, “target”, etc.

Oamenii-cuta sunt foarte reticenti in relationarea cu alt gen de oameni, pe care ii considera inferiori, pozitionandu-se din start deasupra acestora. Nu conteaza ce talente sau abilitati ai, cata vreme nu esti un om-cuta.

De unde le vine denumirea? De la fata schimonosita, marcata de cutele adanci de pe frunte si de incruntarea permanenta.

Reminder: Urasc oamenii-cuta.

Tags: ,

Copyright © 2017 Allen.ro All rights reserved. Theme by Laptop Geek.