0

Coming up… Titi!!!

Posted by Allen on Aug 1, 2009 in Ferma Animalelor

Tags: , ,

 
1

4? 5!

Posted by Allen on Jul 29, 2009 in Ferma Animalelor, ZiDeZi

Veşti noi din Împărăţie – continuăm numărătoarea.

Capitolul I

Povestea debutează clasic – eram prin curte când îmi călcă hotarul arătarea de mai sus. Cu atitudine princiară şi tupeu ieşit din comun, a intrat în hol şi a început să hăpăie mâncarea distinşilor domni Ţîlă şi Komoku. Vizita a fost scurtă – trebuind să plec, la întoarcere dispăruse, motiv să îl suspectez pe Ţila şi a lui burtă veşnic umflată, în care şi-ar putea găsi adăpost şi o întreagă familie de orci.

Capitolul II

(după vreo două zile…) Stăteam în sufragerie, cu uşile deschise întru libertatea neamului felin. Aud mârâit de Komoku în preajmă şi când mă uit – surpriză! “Peticita” revenise, dar nu singură – îl adusese şi pe Prinţul Consort. Continuarea a fost naturală: împrietenire rapidă cu vechii locatari, atribuirea de identitate – Akira pentru “peticita” şi Atari pentru “ţigan”, scene duioase cu cuplul A&A care nu poate să doarmă decât îmbrăţişat, cu el sugând-reflex şi ea plină de toleranţă şi de instincte materne… I-a văzut şi John-veterinarul, care şi-a făcut cruce (de fiecare dată am mers la el cu altă pisică) şi apoi i-a vaccinat. Ulterior, toată populaţia felină a fost împroprietărită cu suprafaţa curţii, Palatul devenind neîncăpător.

Tags: , ,

 
1

“Trei, Doamne, şi toţi trei!”

Posted by Allen on May 28, 2009 in ZiDeZi

De mic nu m-au plăcut pisicile. Oricât încercam să mă joc sau să interacţionez cu ele, mă loveam de o atitudine ostilă, lucru care a condus la o antipatie reciprocă. În paralel, am dezvoltat o simpatie pentru câini şi mi-am propus să îmi iau unul colocatar în momentul în care mă voi mută la casă mea.

Momentul a trecut, la scurt timp după ce mi-am găsit un job bun, însă, din cauza deplasărilor implicate de noua funcţie, am fost nevoit să amân începutul relaţiei cu patrupedul visat.

Acesta era decorul în momentul intrării în scenă a lui Ţîcă – “primul nascut”. Mic şi incapabil de autohranire, a lipăit în prima fază lapte de pe deget, până a crescut la nivelul de la care să ridice pretenţii de mascul-alfa-al-străzii. De atunci (mamele de băieţi ştiu) a mai venit pe-acasă doar sporadic, pentru hrană şi câte un somn fugar.

A urmat Ţili, devenit Ţîlă. Al doilea motan. Isteric şi (de)neînţeles, inadaptat dar consecvent. A crescut cu năzbâtii şi bătaie, mai mult prin curte, însă fidel precum “sarpele casei” – indiferent câtă bătaie a mâncat şi câtă mâncare (nu) i s-a dat, a rămas lipit de poartă mai ceva că preşul de la intrare. Cireaşa de pe tortul manifestărilor sale aberante – acuze în şoaptă, de prin vecini, cum că ar avea preferinţe şi comportamente sexuale dubioase şi nediscriminatorii, drept pentru care a fost poreclit şi “Naomi”.

Şi pentru că nu era de ajuns, zilele trecute aud scheunat pisicesc pe stradă. Am fugit să văd care dintre feciori se bate sau se bucură şi… surpriză! Călăre pe maşină, un nou ţânc. Tupeist (a venit direct la mine, cum m-a văzut), fotogenic (veţi vedea) şi delicat precum o felină mare (are mers de leu şi privire de ghepard), a fost rapid adoptat. Numele: Komoku (povestea altă dată, traducerea – “punct mic”). Şi-uite aşa am ajuns “tata” de trei motani şi s-a ales (momentan) praful din visul meu de a avea un câine (Golden Retreiver, pe care ar fi trebuit să îl cheme Lucky).

Foto: de la stânga la dreapta – Ţîcă, Ţîlă si Komoku

Tags: , , , , ,

Copyright © 2017 Allen.ro All rights reserved. Theme by Laptop Geek.