0
Ce cauta o pisica pe Internet…
Posted by Allen on Oct 13, 2009 in DePeNet, Ferma Animalelor
… si, mai ales, ce gaseste! 1.070.000 rezultate pentru acest cuvant “prea lung”? Google rulz!
(update) De prin imparatie
Posted by Allen on Sep 10, 2009 in Ferma Animalelor
La Brasov a venit toamna. Caloriferele stranuta, stolurile au plecat, Harun tragea semne pana mai ieri ca intra in hibernare. Pana mai ieri, pentru ca in ziua cu pricina am lasat-o prin curte sa se bucure, cat mai poate, de Soare… si dusa a fost.
Cred ca eu pot sa fiu subiectul noului banc cu ardeleni, dupa cel cu melcul (il stiti – ardeleanul care nu putea sa prinda melcul pentru ca “tzushti, fugea!”) – mie mi-a fugit testoasa! Inca exista sperante sa o recuperam (e “wanted” prin cartier), dar fapta ramane. Cum a fost posibil? Gardul si asa subrezit avea o spartura blocata de o piatra de pavaj (nu cea din poezia lui Sorescu, alta). Am gasit piatra dizlocata si broasca lipsa si cum pietrele au o ditamai lehamitea de a o lua din loc singure – ghici carapace unde?
Dar asta nu este singura schimbare legata de vietati. Sa enumar:
- Titi ne-a convins olfactiv ca locul unui arici de soi precum el nu este nicidecum in hol – l-am mutat in pivnita, lasand usile deschise si furnizand periodic croante si apa. Periodic, pana cand croantele nu s-au mai epuizat, semn ca Titi colinda dealurile din Schei. Sa-i dorim succes!
- Atari a fost ademenit de un copil intr-o noua locuinta, personala, confort sporit, in care nu are de infruntat gurile flamande ale altor pisici. Oricat m-am luptat cu copilul si cu tatal lui, pana la urma (dupa 3 recuperari) m-am lasat pagubas. Nici nu l-am mai vazut la ochi, semn ca ori il tin sechestrat, ori a plecat la (si mai) bine.
- Akira a ramas o vreme fidela, chiar si dupa plecarea lui Atari. Aparea in curte de niciunde cand o strigam la masa. Pana cand nu a mai aparut, semn ca are altcineva grija de ea.
- Tica. Am rupt relatiile cu un sut in posterior (de la mine catre el), in urma cu 3 zile. Poate sunt eu prea autoritar, dar nu suport sa vad cum o relatie bazata altadata pe afectiune si respect se consuma acum doar cu investitii in croante (pe de o parte) si cu evitari, maraieli si vizite episodice interesate (pe de alta). Vazand ca alege croantele de mangaieri si le refuza pe ultimele si vazand ca insistenta mi-e platita cu maraieli i-am zis de bine si i-am facut lansarea in viata cu spitzul
- Tila si Komoku. Inseparabili. Tila, asa cum il stiti (no further comment), Komoku blajin si iubitor mai ceva ca un duhovnic. S-a acomodat cu statutul de pisica de curte (nu a avut de ales) si e atat de incantat cand mai primeste permisii in casa (de scurta durata) incat se blocheaza si nu mai stie decat “fr-rrrrrrr… frr-rrrrr”
Gata. Plec spre casa, sa particip la operatiunile de recuperare ale lui Harun. Refuz sa cred ca a luat-o la sanatoasa, ceva imi spune ca a fost rapita.
Harun
Posted by Allen on Aug 22, 2009 in Ferma Animalelor
Ea este Harun, o ţestoasă de uscat. Ar putea să fie la fel de bine şi “el”, pentru că sexul ţestoaselor rămâne o necunoscută pentru mine. Totuşi, după fineţe şi timiditate pare a fi o “ea”.
Harun “vorbeste” româneşte. Harun a dat Munţii Măcin pentru piscuri mai înalte. Momentan îşi antrenează picioruşele prin sufragerie, dar urmează să ajungă în Munţii Făgăraş cu prima ocazie.
Când dă de iarbă, Harun e mai ceva că Usain Bolt.
Introducing Titi
Posted by Allen on Aug 4, 2009 in Ferma Animalelor
Titi este un Erinaceus concolor. Adicătelea o frumuseţe de arici.
Întorcându-ne de la Botoşani, de-abia plecaţi din urbea moldavă, văd un smoc în mijlocul şoselei. Îl evit cu un gest reflex şi abia apoi mă dumiresc şi îi spun Crinei: “Ai vazut ariciul?”. Normal că ne-am întors, am dirijat traficul, am convins ghemul de ace să urce într-un sac, miraculos postat pe marginea şoselei, la doar 2 metri distanţă… şi am plecat toţi 3 spre Braşov.
Titi e sperios (încă). Titi locuieşte în hol şi îi plac pantofii. Titi e activ noaptea şi ţeapăn ziua. Titi s-a autoblocat în prima noapte în mâneca windstopperului meu de concurs – am realizat drama lui dupa aproape 24 de ore, când am văzut că nu mai vrea să coboare defel, deşi noaptea venise deja. Am rezolvat problema prin scuturarea bluzei şi am devenit, pentru a doua oară, salvatorul lui Titi!
Chiar acum când scriu (e 1 noaptea), din hol se aud zgomote ciudate – e Titi, mănâncă pofticios croanţe de pisici.
4? 5!
Posted by Allen on Jul 29, 2009 in Ferma Animalelor, ZiDeZi
Veşti noi din Împărăţie – continuăm numărătoarea.
Capitolul I
Povestea debutează clasic – eram prin curte când îmi călcă hotarul arătarea de mai sus. Cu atitudine princiară şi tupeu ieşit din comun, a intrat în hol şi a început să hăpăie mâncarea distinşilor domni Ţîlă şi Komoku. Vizita a fost scurtă – trebuind să plec, la întoarcere dispăruse, motiv să îl suspectez pe Ţila şi a lui burtă veşnic umflată, în care şi-ar putea găsi adăpost şi o întreagă familie de orci.
Capitolul II
(după vreo două zile…) Stăteam în sufragerie, cu uşile deschise întru libertatea neamului felin. Aud mârâit de Komoku în preajmă şi când mă uit – surpriză! “Peticita” revenise, dar nu singură – îl adusese şi pe Prinţul Consort. Continuarea a fost naturală: împrietenire rapidă cu vechii locatari, atribuirea de identitate – Akira pentru “peticita” şi Atari pentru “ţigan”, scene duioase cu cuplul A&A care nu poate să doarmă decât îmbrăţişat, cu el sugând-reflex şi ea plină de toleranţă şi de instincte materne… I-a văzut şi John-veterinarul, care şi-a făcut cruce (de fiecare dată am mers la el cu altă pisică) şi apoi i-a vaccinat. Ulterior, toată populaţia felină a fost împroprietărită cu suprafaţa curţii, Palatul devenind neîncăpător.
“Trei, Doamne, şi toţi trei!”
Posted by Allen on May 28, 2009 in ZiDeZi
De mic nu m-au plăcut pisicile. Oricât încercam să mă joc sau să interacţionez cu ele, mă loveam de o atitudine ostilă, lucru care a condus la o antipatie reciprocă. În paralel, am dezvoltat o simpatie pentru câini şi mi-am propus să îmi iau unul colocatar în momentul în care mă voi mută la casă mea.
Momentul a trecut, la scurt timp după ce mi-am găsit un job bun, însă, din cauza deplasărilor implicate de noua funcţie, am fost nevoit să amân începutul relaţiei cu patrupedul visat.
Acesta era decorul în momentul intrării în scenă a lui Ţîcă – “primul nascut”. Mic şi incapabil de autohranire, a lipăit în prima fază lapte de pe deget, până a crescut la nivelul de la care să ridice pretenţii de mascul-alfa-al-străzii. De atunci (mamele de băieţi ştiu) a mai venit pe-acasă doar sporadic, pentru hrană şi câte un somn fugar.
A urmat Ţili, devenit Ţîlă. Al doilea motan. Isteric şi (de)neînţeles, inadaptat dar consecvent. A crescut cu năzbâtii şi bătaie, mai mult prin curte, însă fidel precum “sarpele casei” – indiferent câtă bătaie a mâncat şi câtă mâncare (nu) i s-a dat, a rămas lipit de poartă mai ceva că preşul de la intrare. Cireaşa de pe tortul manifestărilor sale aberante – acuze în şoaptă, de prin vecini, cum că ar avea preferinţe şi comportamente sexuale dubioase şi nediscriminatorii, drept pentru care a fost poreclit şi “Naomi”.
Şi pentru că nu era de ajuns, zilele trecute aud scheunat pisicesc pe stradă. Am fugit să văd care dintre feciori se bate sau se bucură şi… surpriză! Călăre pe maşină, un nou ţânc. Tupeist (a venit direct la mine, cum m-a văzut), fotogenic (veţi vedea) şi delicat precum o felină mare (are mers de leu şi privire de ghepard), a fost rapid adoptat. Numele: Komoku (povestea altă dată, traducerea – “punct mic”). Şi-uite aşa am ajuns “tata” de trei motani şi s-a ales (momentan) praful din visul meu de a avea un câine (Golden Retreiver, pe care ar fi trebuit să îl cheme Lucky).
Foto: de la stânga la dreapta – Ţîcă, Ţîlă si Komoku