1

Deconectari

Posted by Allen on May 15, 2010 in ZiDeZi, muzici

Azi e sambata.

Din cauza gandurilor care imi zumzaie toata saptamana prin cap si care intotdeauna se amplifica odata cu apropierea de weekend, noi am ajuns sa numim cele doua zile magice “minivacanta”. Sunt sfinte.

A venit verdele, urmeaza vara. Ne luam portiile de natura si de deconectare – este ca un “reset” saptamanal, pentru care trec, de fapt, celelalte 5 zile.

Pentru cei in pana de idei sau care nu inteleg conceptul, recomandam:

(descoperire intamplatoare, melodie frumoasa, asemanare izbitoare cu duminicile trecute)

I love your smile

Tags: , ,

 
0

“Old School”

Posted by Allen on Jan 23, 2010 in ZiDeZi

Zilele trecute am ajuns pret de cateva ore si o discutie pe la fosta “Cantina a Partidului”, transformata intre timp in bistro. La o masa alaturata, un fost, actual sau viitor senator le preda lectii de viata unor domni care il ascultau ca pe Moise. Am prins urmatoarele crampeie:

“,,,Daca gresesti, sa nu recunosti.
Daca recunosti, sa nu scrii.
Daca scrii, sa nu semnezi.
Daca semnezi, sa nu te mai plangi!”

Probabil ca asa se preda lectia despre Responsabilitate la Stefan Gheorghiu, pe vremuri. Halal, Virtute!

Tags:

 
0

La Multi Ani!

Posted by Allen on Jan 9, 2010 in ZiDeZi

Am asteptat sa treaca un pic afluxul de urari, ca sa va zic si eu:

La Multi Ani, tuturor! 2010 motive de bucurie, zilnic!

La Multi Ani, Ionu, Ionel, Ioana, Johannes, ioni pozitivi, ioni negativi!

La Multi Ani, Omi!

La Multi Ani, 8!

Tags:

 
0

Bulgarii, dragii de ei!

Posted by Allen on Nov 19, 2009 in ZiDeZi

Simpatici bulgarii. Mi se par o natiune onesta si calda si mai deschisa decat suntem noi intre noi.

Am avut idei preconcepute hat-vreme, date de o superioritate apriorica tipic romaneasca in raportul cu ei. Am avut ocazia sa mi le schimb in urma cu doi ani, cand am fost cu echipa NoMad la XVenture Race. Am pastrat atunci o umbra de retinere in judecata, gandindu-ma ca ‘om fi fost primiti si tratati ca niste vedete.

Toamna aceasta am avut doua proiecte (job-related) dincolo de Dunare. Am colindat pe la Balchik (statiune pe care am admirat-o extra-nebunie-sezoniera) si la Silistra (orasel linistit si cvasi-cochet, cu o frumoasa faleza la Dunare). Nu am intalnit doar oameni implicati in turism, asa incat pot sa imi proclam parerea definitiva: imi plac si imi sunt dragi bulgarii. Si mi se pare ca fac lucrurile cu (un pic mai mult) bun simt (decat se fac la noi). Servicii, preturi, conditii de cazare, toate mi se par la alt nivel.

Merita sa vizitati Bulgaria, mai ales ca este la o aruncatura de bat. Fie ca mergeti iarna la schi (si aveti unde, au investit masiv), fie vara pe litoral, o sa va placa.

Cat despre primirea pe care mi-au oferit-o in Silistra… doar candidatii la Presedintie mai au parte de asa ceva :-) M-au emotionat atat de tare, incat ii iert si pentru eroarea de ortografie.

Tags: ,

 
0

Wasted sunsets…

Posted by Allen on Nov 3, 2009 in ZiDeZi

Motto: Exista clipe a caror estetica este strict intima.

La cursul de fotografie am invatat ca peisajele (in general) si cerul (in mod particular) cu foarte greu pot reprezenta subiectul unei fotografii cu adevarat bune. Motivul pare a fi simplu – subiectul “fiind acolo”, este doar o chestiune de noroc, de sansa a fotografului, sa apese pe buton intr-un decor gata “aranjat” independent de interventia sa. Si, as adauga, este un subiect prea la-ndemana tuturor, in special de cand cu explozia de aparate compacte si foarte performante. Fiind asadar extrem de simplu sa obtii cadrul bun atat din punct de vedere conceptual cat si tehnic, “bunul” se perimeaza, devine mediocru, isi pierde valoarea. Cerul, ca subiect singular al unei fotografii, ni s-a recomandat a fi evitat.

Mihai a fost cel mai bun prieten al tatalui meu. Mihai venea la noi in vizita in fiecare joi si de cele mai multe ori asculta decat vorbea. Avea insa o tacere speciala, calda, care putea substitui manunchiuri intregi de fraze.
Mi-l amintesc pe Mihai intr-o postura caracteristica: intr-o dupa-amiaza tarzie de vara, in balconul sufrageriei noastre, privind, tacut, apusul. Dupa minute de tacere, i-a spus tatalui meu doar atat: “Ionule, ce apus…”. Nu pot reda tonul si nici expresia lui de atunci, dar va garantez ca nu era nimic exagerat, nimic patetic, nimic teatral in atitudinea sa. Era doar o expresie a unei trairi launtrice, spusa pe un ton ce purta o umbra de tristete sau de melancolie. O traire precum un oftat.

Cam asa sunt si pozele acestea. Lipsite de orice pretentie artistica, le postez strict pentru mine, ca amintire a unui octombrie involburat, in care am calarit Dunarea in lung si-n lat. Din Calarasi, cu succes si cu acest apus, m-am intors acasa!

PS. Titlul – melodie Deep Purple, merita ascultata din cand in cand.

Tags:

 
0

Despre oamenii-cuta

Posted by Allen on Oct 29, 2009 in ZiDeZi

Oamenii cuta sunt acei oameni care sunt tot timpul preocupati prea-preocupati mult-prea-preocupati de cate ceva. Asta chiar si atunci cand stau singuri in birou si se uita pe geam si tu, muritor de rand, intri, zambesti si le dai “buna ziua” – evident, nu se vor sinchisi sa iti raspunda.

Pentru acesti oameni suprapreocuparea vine odata cu fisa postului. Sau, pentru unii, este un exercitiu pentru o functie viitoare.

Oamenii-cuta sunt profesionisti adevarati. Oamenii-cuta nu mai au trairi pe care sa nu si le poata controla. Oamenii-cuta nu isi permit sa zambeasca, decat formal. Oamenii-cuta au ca teme preferate de discutie eficienta si performanta, folosind cuvinte precum “sistem”, “implementare”, “strategie”, “target”, etc.

Oamenii-cuta sunt foarte reticenti in relationarea cu alt gen de oameni, pe care ii considera inferiori, pozitionandu-se din start deasupra acestora. Nu conteaza ce talente sau abilitati ai, cata vreme nu esti un om-cuta.

De unde le vine denumirea? De la fata schimonosita, marcata de cutele adanci de pe frunte si de incruntarea permanenta.

Reminder: Urasc oamenii-cuta.

Tags: ,

 
0

A venit toamna…

Posted by Allen on Oct 11, 2009 in ZiDeZi

… şi nu vreau să-mi acopăr inima cu (nimic) (alt)ceva. Vreau să o trăiesc, să o gust şi să o urlu aşa cum o serbez în fiecare an.

Toamna este exces. Toamna este dezmăţ. Toamna este aromă şi belşug. Toamna este văpaie ce lasă în urmă scrum şi frig, e de trăit intens atâta câtă e. Dacă n-aţi apucat încă, înşfăcaţi primul pahar de must ce vă iese în cale şi veţi începe să pricepeţi.

… şi dacă prin drumurile voastre veţi întâlni un spiriduş cu zâmbet cald şi mers legănat, plin de idei năstruşnice şi generos în a vă face să vă simţiţi bine, salutaţi-l din partea mea şi spuneţi-i că mi-e dor de el.

Acest post este (şi) pentru tine, Ioncii (Jancsi), oriunde te-ai afla!

Tags: , ,

 
2

Munca la birou…

Posted by Allen on Sep 15, 2009 in DePeNet, ZiDeZi

Privit din anumite unghiuri, sunt un om al contrastelor. Petrec tot timpul din cursul saptamanii la birou, intr-un bloc inalt, de beton, in vreme ce weekendurile nu ma prea vede orasul. Daca ar fi sa imi schitez jobul ideal, ar trebui sa implice munca intelectuala (ca deh, am cu ce si materia prima nici nu e atat de perisabila precum muschii si articulatiile), dar sa se desfasoare in natura. Stiam ca nu se poate, pana azi, cand am gasit asta: http://www.greenlaunches.com/architecture/close-to-nature-with-an-office-in-the-woods.php. Vreau si eu!

Tags: ,

 
0

“Daca erai… eu eram…”

Posted by Allen on Aug 2, 2009 in ZiDeZi

Ea: “… indian?”

El: “Tu ai fi gatit o tocanita de capuse”

Ea: “… arab?”

El: “Tu ai fi fost vreo 3″

Ea: “… japonez? As fi fost gheisa!”

El: “Dar o persoana respectabila nu puteai sa fii?”

Ea: “… Mozart?”

El: “Tu ai fi fost clavecin”

Ea (rade): “Cel mai mult mi-a placut clavecin!”

Tags: ,

 
1

4? 5!

Posted by Allen on Jul 29, 2009 in Ferma Animalelor, ZiDeZi

Veşti noi din Împărăţie – continuăm numărătoarea.

Capitolul I

Povestea debutează clasic – eram prin curte când îmi călcă hotarul arătarea de mai sus. Cu atitudine princiară şi tupeu ieşit din comun, a intrat în hol şi a început să hăpăie mâncarea distinşilor domni Ţîlă şi Komoku. Vizita a fost scurtă – trebuind să plec, la întoarcere dispăruse, motiv să îl suspectez pe Ţila şi a lui burtă veşnic umflată, în care şi-ar putea găsi adăpost şi o întreagă familie de orci.

Capitolul II

(după vreo două zile…) Stăteam în sufragerie, cu uşile deschise întru libertatea neamului felin. Aud mârâit de Komoku în preajmă şi când mă uit – surpriză! “Peticita” revenise, dar nu singură – îl adusese şi pe Prinţul Consort. Continuarea a fost naturală: împrietenire rapidă cu vechii locatari, atribuirea de identitate – Akira pentru “peticita” şi Atari pentru “ţigan”, scene duioase cu cuplul A&A care nu poate să doarmă decât îmbrăţişat, cu el sugând-reflex şi ea plină de toleranţă şi de instincte materne… I-a văzut şi John-veterinarul, care şi-a făcut cruce (de fiecare dată am mers la el cu altă pisică) şi apoi i-a vaccinat. Ulterior, toată populaţia felină a fost împroprietărită cu suprafaţa curţii, Palatul devenind neîncăpător.

Tags: , ,

 
1

“Va acuz”

Posted by Allen on Jul 9, 2009 in DePeNet, ZiDeZi

Cu foarte putine exceptii, nu citesc bloguri. Cu toate ca am blog, nu “dau din coate” in “blogosfera”. Totusi, accidental, imi ajung prin preajma analizorului vizual articole si atitudini blogate apartinand unor persoane (mai mult sau mai putin) celebre.

Astazi am primit un astfel de articol, semnat Serban Huidu, de la bunul prieten si partener “intru munte si frumos”, pe numele sau Vali Penes. L-am citit si m-a apucat greata – cauze mixte, detaliez. Inainte insa, linkul: http://www.serbanhuidu.ro/2009/va-acuz-de-m-am-saturat-de-romania/

Huidu

Huidu mi-a placut la inceput. A fost un pionier al misto-ului pertinent si al amendarii penibilului mediatizat. M-a amuzat de fiecare data cand, accidental (eu nefiind un consumator frecvent de emisiuni TV), am urmarit “Cronica carcotasilor”. Dar, ca orice “hit”, atat emisiunea cat si imaginea prezentatorilor, treptat, s-a prafuit si a inceput sa intre in declin. Poate ca a contribuit la acest fapt si ascensiunea concurentei – cuplul “Buzdugan&Morar” (aparut initial in varianta radio, transpusi ulterior in diverse forme si pe TV) sau Mircea Badea (cu luarile sale nocturne de pozitie, pe subiecte similare, dar intr-o alta atitudine/abordare).

Pe Huidu l-am vazut apoi, in cateva ocazii, “live”. Mi s-a parut plin de el, de umorul si de amorul propriu. Dar poate doar mi s-a parut…

Acum il regasesc revoltat si “satul de Romania”. Chiar asa, Serbane? Te-ai saturat? Pesemne ca asta va duce automat la o reorientare profesionala, de vreme ce painea (alba) pe care ai mancat-o in toti acesti ani ti-a fost livrata (indirect) tocmai de catre cei catre care intinzi acum degetul si de care acum esti satul. Atitudinea aceasta de revolta si lehamite parca nu te caracterizeaza, nu merge cu misto-ul cu care ne-ai obisnuit. Lasa-i-o lui Badea, ca si-a inregistrat-o la OSIM, sau Raduleascai, pretext folosit la momentul potrivit si tu exploateaza in continuare defectele si mizeria din jur asa cum stii mai bine – crescand artificial ratingul cu dansatoare de pupitru si etalandu-ti talentele de vedeta in orice ocazie. De propus, oricum nu propui nimic.

Romania

Si totusi… insiruirea de motive este pertinenta – le stim cu totii, ne fac rau (/scarba/dezgust/dorinta de a pleca) tuturor posesorilor de materie cenusie si creier mai putin neted… si de bun simt. Suntem o clasa (aparent minoritara, daca e sa ne uitam la audientele TV si la rezultatele electorale) frustrata, tacuta, mereu nemultumita – asemanatoare, prin prisma atitudinii, mosnegilor care bombane sau vocifereaza prin autobuze dar care tac chitic de cate ori vad cate un tigan furand din geanta persoanei de langa. Asa suntem, nu stim sa ne impunem, nu stim sa luptam, ne ascundem cu neputinta noastra si mai vociferam in baie sau pe la colturi.

(pauza – bancul cu Iepurasul) Cica era duminica. Zi de meci. Finala campionatului in padure, toti microbistii freamata. Iepurasul se trezeste de dimineata, isi pune tricoul echipei favorite pe sub geaca de blugi si pleaca la Bufetul din Poienita sa se aprovizioneze cu bere pentru meci. Cand ajunge – coada de 1 km! “Vaai, ce ma fac? Ia sa incerc, micut cum sunt, sa ma furisez in fata”. Isi da urechile pe spate, se strecoara in fata Elefantului cand aude din spate vocea Ursului: “Ba, Iepurasule! Ce cauti tu in fata?”. Umilit si cu coada intre picioare trece la coada. Intr-un tarziu ii vine randul, isi ia berile, merge acasa, se aseaza cu halba in fotoliu si da drumul la televizor – meciul tocmai se termina, echipa favorita pierduse. Ramane fara glas in fotoliu, bea bere dupa bere, cu privirea pierduta. Vine noaptea, iepurasul termina ultima bere – tot in fotoliu, cu privirea in acelasi punct si una dintre urechi pleostita. Casca, se ridica cu greu, se indreapta spre pat, in drum intalneste cu privirea oglinda. Ridica privirea, ia o postura dreapta si zice: “cum adica, ba Ursule, ce caut eu in fata?” (/pauza)

Cam asa si cu noi.

Nu stiu daca una dintre e cauze este asta, insa imi amintesc de jocurile din copilarie, in particular de “Singur pe singur”. Era o varianta a jocului “Victorie” (fotbal la o singura poarta/un singur portar, in rest jucatori sau echipe care incearca sa ii dea gol) pentru cazul in care se adunau mai mult de 3 jucatori, mult mai gustata decat varianta pe echipe. Cam asa vad Romania la ora actuala. Am crescut si suntem intr-un joc “Singur pe singur”, in care pe (aproape) nimeni nu intereseaza daca “da la gioale” sau face hent, cata vreme nu vede arbitrul si golul este validat.

“Aproape”

Am folosit termenul acesta pentru ca am observat si persoane demne de respect, persoane care nu se complac, persoane care schimba ceva. Marius Tuca este unul dintre ei. Fost “milionar din miez de noapte”, omul chiar pune umarul. Se foloseste de armele pe care orice formator de opinie le are si face ceva, fie ca este vorba de mediatizari puternice si de fatada (campania cu “…citeste!”) sau de initiative proprii, discrete (eforturile de a promova schiul). Chapeaux, domnule Tuca!

In categoria asta intra toti “ciudatii” care se opresc la culoarea galbena a semaforului in loc sa accelereze sau stau in coloana in loc sa depaseasca pe linia de tramvai, “fraierii” care mai spun “multumesc” dupa ce sunt serviti la magazin, “desuetii” care folosesc batista si normele de igiena in general, “carnatii” care stau la coada fara a se baga in fata, “retarzii” care cedeaza locul sau prioritatea altora mai in nevoie sau mai grabiti, toti acei oameni care refuza sa speculeze defectele lumii in care traim, pastrandu-si verticalitatea si educatia. Respectand si promovand valori. O fi “singur pe singur” si o fi simplu sa te folosesti de defecte pentru a obtine avantaje, dar in propria lume regulile si le dicteaza fiecare. Stiu ca nu pot salva lumea (am renuntat la asta, pe la 23 de ani), dar imi pot salva lumea mea. Si, poate, a celor din imediata apropiere.

Tags: ,

 
1

Padurea, dimineata

Posted by Allen on Jul 1, 2009 in Adventure Racing, ZiDeZi

Încerc să îmi definesc un obicei (până să ajungă tradiţie mai e…): să merg în fiecare dimineaţă care mă prinde în Braşov, cu bicicleta, până în Poiană. Cu bunul prieten Dan (Dănel, pour les connaisseurs), încrâncenaţi la urcare şi puşi pe taclale la coborât. (notă: cu riscul de a-l supăra, îl voi referi drept Dănel de acum încolo, pentru a se face distincţie între el şi celălalt Dan, coechipierul – eu am voie, voi nu, pentru voi va rămâne Dan).

… dar nu despre încrâncenări şi nici despre morfologia prietenilor vroiam să vă vorbesc, ci despre altceva. Despre pădure.

La ora 7-7:30 pădurea este liniştită şi calmă. De obicei (cu trimitere la “obiceiul” referit mai sus) inundată de soare şi de ciripituri. Astăzi însă, în trendul unor zilelor ploioase, ne-a întâmpinat cu un aer umed şi foarte tare – bogăţie de miresme, ne-a scufundat parcă în infuzia unui ceai cumpărat de la Plafar. Chiar şi pedalatul a beneficiat de miraculoase-i efecte curative, cât despre “mood” şi tonus, efectul a fost similar unui dopaj. Semne vizibile: tricoul preferat, purtat la birou.

Recomand, celor ce îşi permit practici similare, pentru restul prescriu o ceaşcă de vise cu ceai de eucalipt (de la Celmar).

PS. Închei cu o laudă adusă lui Dănel. Dacă eu pot să găsesc o motivaţie pentru mişcare (foarte) matinală (se apropie Gyilkosto Adventure, avem de respectat un blazon), el nu are năzuinţe competiţionale şi nici nu îl constrânge vreun program fix de muncă, deci presupun că face toate astea doar de amorul artei şi de dragul meu. Mulţumesc, prietene!

Tags: ,

 
0

Dupa-amiezi ploioase…

Posted by Allen on May 5, 2009 in ZiDeZi, muzici

Unele lucruri dau peste tine cand nici nu te astepti. De exemplu, in masina, la radio, intr-un asfintit umezit de ploaie, sub forma unei melodii a unei formatii despre care nici nu stiam ca mai exista dupa ce m-a intristat despartirea lor, candva, prin liceu.

Concret? Timpuri Noi – “Tata”

Tags: , ,

 
0

Relatia mea cu cheile

Posted by Allen on Apr 28, 2009 in ZiDeZi

Sa va spun un secret: relatia mea cu cheile este una de camaraderie si complicitate.

Camaraderie, pentru ca, de cate ori depind in mod vital de prezenta unei chei, ea se afla prin preajma. (Si o si gasesc!) Dintre exemple, scrinul cu incuietoare al bunicului, in care pastram pentru posteritate, in forma scrisa, un pariu facut cu (unchiul) Nenea Tinu si a carui cheie am gasit-o taman in minutele pre-spargerea-scrinului. Si cheia de la lantul de la bicicleta, poate cea mai fidela si mai devotata dintre chei, care s-a strecurat cuminte in atatea brelocuri si mi-a fost alaturi in toti anii de cand am buletin, desi lantul am si uitat de cand s-a dat pierdut.

Complicitate, pentru ca, de multe ori, in cazuri de “situatii urgente” si “probleme importante”, se fac nevazute. Se ascund prin cate un cotlon al casei sau in buzunarul “altor pantaloni” sau prin alte locuri numai de ele stiute si ma obliga la pauza si la introspectie. Asa si acum – stau la firma, singur, in asteptarea unei chei salvatoare aflata in gazduirea vreunui coleg si (in sinea mea, de fapt) ma bucur de cateva clipe de nefacut-nimic. Uite cum am gasit timp sa scriu pe blog, chiar si de la munca

Tags: , ,

Copyright © 2017 Allen.ro All rights reserved. Theme by Laptop Geek.