Proiectul de lege a revenit în plenul Senatului marți, având iarăși raportul de admitere al comisiei de fond (unde mi-au onorat invitația doi dintre fondatori – domnii Dumitru Prunariu și Dan Grigorescu).
Şi totuşi, pe la colţuri existau multe sprâncene ridicate, multe zvonuri sau griji.
Luarea mea de cuvânt a fost la începutul dezbaterilor şi am încercat să dezamorsez „fumigenele” ce îmi ajunseseră la urechi – că proiectul nu ar fi bine pregătit (ba este! Asumat de către parteneri, cu studii, cu analize), că ar suplimenta numărul de paturi (ba deloc! Se mută toate pavilioanele împraştiate prin Braşov într-un corp unic, nou, interdisciplinar), că ar ucide cercetarea în domeniul cartofului şi al sfeclei de zahăr (nonsens, suprafaţa în discuţie reprezintă 1,3% din terenurile deţinute de Institut) etc.
Din acest punct înainte, luările de cuvânt nu au adus mari surprize, până la domnul ministru Bodog. Culmea coincidenței, domnul ministrul ne-a informat că tocmai ce semnase, de mai puțin de o săptămână, un memorandum pentru construirea unui spital REGIONAL la Brașov (deși din iunie și până la prima dezbatere în plen a legii nu a trimis nicio măcar o poziție oficială a ministerului). După care, senatorul Florin Orțan a propus un amendament, la închiderea dezbaterilor, prin care terenul să fie transferat doar în scopul construirii unui spital REGIONAL.
Vă întreb, de ce manevra asta?
Dacă legea trece în forma propusă de inițiatori, terenul ajunge la Primărie în scopul construirii unui spital. Spital care ar putea fi și regional, dacă Ministerul Sănătății ar veni cu proiectul și cu investiția (caz în care terenul ar trece temporar la Minister, prin HCL). Sau ar avea o sumedenie de alte variante de finanțare/construire.
Dacă adăugăm „regional”, brusc mingea se mută în terenul Ministerului Sănătății. Care, avându-l prins în strategie, îl poate planifica taman la Sfântu’ Așteaptă, fără pârghii din partea autorităților locale de a grăbi realizarea proiectului. Că tot sunt prinse spitalele regionale în strategiile de guvernare PSD încă din 2012 și nici măcar unul nu a fost realizat…
Așadar… „Regional” în lege nu aduce nimic în plus. Doar restrânge în mod cinic posibilitățile de finanțare și șansele de realizare a proiectului, mutând decizia la Minister.
Îl rog, prin urmare, pe domnul Florin Orțan să dovedească buna credință prin retragerea acestui amendament.

Posteaza un Raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Puteți utiliza aceste etichete HTML taguri și atribute:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>